Pe 10 octombrie, puterea e în votul tău! Cum organizăm corect alegerile pentru Consiliul Elevilor

cne
Foto:Facebook/Consiliul Naţional al Elevilor

În data de 10 octombrie, în toate instituțiile de învățământ din Republica Moldova vor avea loc alegeri în Consiliile Elevilor. Fiecare școală din țară este încurajată să constituie un Consiliu al Elevilor, oferindu-le astfel tinerilor o platformă pentru a se implica activ în deciziile care îi privesc.

Consiliul elevilor este un grup de autoconducere care reprezintă elevii în raport cu administrația școlară. Constituit dintr-un președinte, vicepreședinte și membri, un consiliu le oferă posibilitate elevilor să se implice în luarea deciziilor și să colaboreze cu administrația școlară. Consiliile școlare își elaborează și aprobă propriul regulament de organizare și funcționare, de aceea este o oportunitate de a face auzită vocea tinerilor.

Constituirea unui Consiliu Școlar

Primul pas în constituirea consiliului elevilor este alegerea reprezentanților din fiecare clasă. Aceștia sunt aleși în cadrul orelor de dezvoltare personală și sunt votați de către colegi.

Pentru funcția de membru al Consiliului școlar al elevilor poate candida orice elev indiferent de reușitele academice sau alte principii care sunt contrare unui proces democratic veritabil. În gimnaziu și în liceu, acesta este constituit din câte un reprezentant din partea fiecărei clase de la a V-a până în a XII-a.

Se consideră membri aleși ai Consiliului școlar al elevilor, persoanele care au acumulat cele mai multe voturi din fiecare clasă.

Constituirea Comisiei Electorale Școlare

După alegerea membrilor Consiliului Elevilor, se alege și președintele. Pentru acest lucru, se organizează un proces electoral și o Comisie Electorală Școlară, care va fi responsabilă de organizarea și supravegherea acestui proces. Comisia se formează cu cel puțin 20 de zile înainte de alegeri și este formată din cinci membri – trei elevi, coordonatorul metodologic și un reprezentant al părinților. Aceștia vor superviza întregul proces electoral.

Elevii care sunt membri ai acestei Comisiei nu pot pretinde la postul de membru în cadrul Consiliului.

Înregistrarea candidaților

La funcția de președinte al Consiliului, au șansa să candideze toți elevii, indiferent dacă sunt membrii ai CE sau nu. Procedura de înregistrare este un foarte simplă. Aceasta nu necesită completarea altor documente, decât a listei candidaților. Perioada de înregistrare trebuie să fie de minim trei zile școlare și poate fi prelungită la necesitate. 

Campania electorală

Fiecare candidat(ă) la această funcție are dreptul de a desfășura o campanie electorală pentru a-și promova candidatura. Campaniile electorale pot fi desfășurate prin intermediul social media, chaturi online, ore de dezvoltare personală, educație pentru societate, anunțuri distribuite în instituție.

Pe perioada campaniei electorale, candidații:
# pot organiza campanii de prezentare a propriilor programe electorale;
# dispun în egală măsură de spațiu pentru anunțuri și timp pentru întâlniri cu alegătorii;
# participă la dezbateri publice cu alegătorii.

Candidații trebuie să organizeze cel puțin o activitate care implică întreaga școala, cum ar fi dezbateri sau careuri.

Ce se întâmplă în ziua alegerilor

În ziua alegerilor, Comisia Electorală organizează și monitorizează alegerile – pregătește secția de votare, buletinele de vot și se asigură că fiecare ele poate vota. Drept de vot posedă doar elevii instituției de învățământ.

După încheierea votului, Comisia numără voturile și întocmește Procesul Verbal. Comisia Electorală anunță, în cadrul unui eveniment public, rezultatele alegerilor prin prezentarea numărului de voturi acumulat de fiecare candidat. 

Vizionează videoclipul de mai jos pentru a afla mai multe informații despre alegerile unui Consiliu al Elevilor.

Amintim că ministrul educației și cercetării, Dan Perciun, a precizat că va deveni o tradiție să fie organizate alegerile în Consiliul Elevilor la începutul lunii octombrie.


Campania de comunicare pentru desfășurarea alegerilor în Consiliile elevilor cu genericul „Puterea e în votul tău!” face parte din Programul de asistență pentru consolidarea Consiliilor Elevilor, elaborat și implementat de către Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova și Agenția Națională pentru Tineret.

Campania este implementată cu suportul partenerilor: CICDE – Centrul de Instruire Continuă în Domeniul Electoral Asociația Obștească Centrul de Informare și Resurse PRO BONO, Asociația Obștească Studem – Step Up for Democracy Rețeaua Națională a Consiliilor Elevilor Consiliul Naţional al Tineretului din Moldova.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Ana Mărgineanu
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente