Ministra română a educației a vizitat USM. Ce subiecte au fost discutate

3-1075

Ministra educației a României, Ligia Deca, a vizitat astăzi Universitatea de Stat din Moldova. În cadrul vizitei, ministra română a avut o întrevedere cu rectorul USM, Igor Șarov. La discuții au fost prezenți și prim-prorectora pentru activitatea didactică și studențească, USM, Otilia Dandara, șefa departamentului cooperare internațională, Tatiana Bulimaga, consilierul diplomatic al Ambasadei României în Republica Moldova, Emilian Marc Morar, prim colaborator al Ambasadorului României, Ovidiu Năftănăilă, și secretara generală adjunctă a Ministerului Educației și Cercetării al Republicii Moldova, Ludmila Pavlov.

În cadrul întrevederii au fost abordate subiecte ce vizează dezvoltarea programelor de mobilitate pentru studenți și cadre didactice, intensificarea proiectelor comune de cercetare și parteneriatele în cadrul programelor europene. Oficialii au discutat și despre posibilitatea unei susțineri reciproce în accesarea finanțărilor internaționale, precum și despre partajarea bunelor practici pentru îmbunătățirea calității actului educațional și a inovării în universitățile noastre.

Rectorul USM a subliniat că acțiunile comune reprezintă o oportunitate valoroasă de a explora noi posibilități de colaborare, stabilirea direcțiilor strategice care pot fi urmate în beneficiul educației și cercetării, în spiritul unei colaborări continue și fructuoase.

În context, Igor Șarov i-a mulțumit ministrei române pentru frumoasele proiecte implementate la Universitatea de Stat din Moldova, cu suportul guvernului român, referindu-se aici la proiectele de modernizare a aulelor și a centrelor de cercetare, precum și la activitățile științifice precum conferințe, congrese, lecții publice etc. „Suntem convinși că relațiile noastre vor evolua într-o direcție pozitivă și vor oferi oportunități de dezvoltare atât pentru studenți, cât și pentru cadrele didactice”, a mai menționat rectorul USM.

La final, ministra Ligia Deca și rectorul Igor Șarov au vizitat mai multe aule modernizate în cadrul proiectelor susținute de Guvernul României la Universitatea de Stat din Moldova.

Acest material a fost scris și redactat de echipa USM. Informațiile prezentate în acest material nu reflectă nici într-un mod opiniile echipei #diez.

Taguri: #PromoUSM
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente