„La noi te-ai mira dacă le-ai vedea pe masă.” Loredana Bandalac, despre tradițiile culinare din China

Logo pe fotografie 2 (3)
Foto: Loredana Bandalac/arhivă personală

Loredana Bandalac a locuit aproape patru luni în orașul Shenzhen din sudul Chinei, timp în care a reușit să descopere multe dintre tradițiile culinare ale țării asiatice. Tânăra a interacționat cu localnicii, a participat la mese festive și a încercat cele mai populare bucate de-ale lor. Pe scurt, a trăit o experiență culturală inedită, pe care cu siguranță nu o va uita niciodată.

„Am ajuns în China prin intermediul organizației China International Culture Exchange Center (iCXC), care se ocupă de promovarea țării și de diferite schimburi culturale. Conceptul e că participanții sunt cazați în diferite familii de acolo și, pe lângă universitate, aceștia trebuie să predea lecții de engleză copiilor gazdei. Asta am făcut și eu.”

Astfel, timp de câteva luni petrecute alături de chinezi, Loredana a înțeles că aceștia sunt extrem de ospitalieri și deschiși, dorind mereu să ofere oaspeților lor o adevărată experiență culinară. Chiar și limbajul nonverbal al acestora reflectau dorința lor sinceră ca vizitatorii să aprecieze mâncărurile servite. „Deși eu nu întotdeauna eram deschisă să gust anumite feluri de mâncare, curiozitatea și entuziasmul gazdelor chineze au făcut imposibil refuzul.”

Sursă: Loredana Bandalac/arhivă personală

În ceea ce privește bucătăria chineză, tânăra spune că aceasta s-a dovedit a fi diversificată și foarte gustoasă, contrar stereotipurilor des întâlnite în societatea noastră. „Au și mâncare delicioasă, și nu prea. Deja depinde de preferințe, dar cred că fiecare poate găsi ceea ce-i va plăcea, mai ales că dacă adaugi destul sos, orice mâncare chineză poate deveni ideală.”

Sosurile sunt folosite de chinezi în multe dintre mâncărurile lor. De obicei, acestea au scopul de a adăuga arome bogate și de a echilibra gusturile. Printre cele mai comune sunt sosurile de soia, de stridii, dulce-acrișor și hoisin.

„Noi dacă facem zeamă, mâncăm zeamă și atât”

Loredana a fost introdusă în mâncarea tradițională chineză de către familia-gazdă. În fiecare seară, tânăra lua cina alături de cei care au primit-o în casă. „M-a impresionat modul chinezilor de a servi masa. E total diferit de cum o servim noi. De exemplu, noi dacă facem zeamă, mâncăm zeamă și atât, de obicei. Ei însă pregătesc un set de garnituri, pe care în mare parte le combină cu orez pregătit în diferite moduri. Orezul, în general, e un fel principal de mâncare pentru chinezi. Se regăsește practic la toate mesele.”

Tinerei i-a părut curios și designul meselor chinezești, influențat de tradiția de a împărtăși mâncarea și de ideea de comunitate. În multe restaurante și case chinezești, mesele sunt rotunde și au o platformă rotativă în centru (lazy Susan), ceea ce nu se prea întâlnește în Occident. Pe platformă sunt așezate diferite preparate, fiecare persoană având posibilitatea să o rotească și să-și aleagă singură garnitura dorită.

Protagonista materialului nostru a reușit să încerce numeroase feluri de mâncare tradițională, cu toate că la început ezita să o facă. Așa a înțeles că ceea ce numim în Europa mâncare chinezească e total diferit de ceea ce e în realitate. „În Moldova, în general, nu cred că poate fi găsită mâncare chinezească autentică. Poate doar în localurile deținute de chinezi.”

Potrivit ei, în bucătăria chinezească se consumă o gamă largă de verdețuri și frunze comestibile: spanac chinezesc, varză chinezească, coriandru, frunze de muștar, frunze de lotus etc. De cele mai multe ori, localnicii le prăjesc rapid sau le fierb și le servesc cu sosuri bogate în arome: „La noi te-ai mira dacă le-ai vedea pe masă, dar la ei e ceva absolut normal și des întâlnit.”

De asemenea, chinezii adoră sosul de pastă de arahide. Acesta este folosit mai ales în combinație cu tăieței, legume sau carne și are o textură cremoasă, cu un gust ușor dulceag.

Sursă: Loredana Bandalac/arhivă personală

Stir-fried tomato and scrambled eggs, baozi și hotpot

Printre favoritele preparate ale Loredanei se numără Stir-fried tomato and scrambled eggs, similară cu shakshouka. Aceasta e apreciată pentru simplitatea și gustul ei echilibrat, fiind pregătită din două ingrediente de bază: roșii și ouă, la care se adaugă, de obicei, sare, zahăr și puțin ulei. În unele versiuni se pot adăuga ceapă verde sau usturoi pentru aromă. „Eu mereu alegeam acest fel de mâncare, tare îmi plăcea, probabil pentru că e ceva comun și nouă.”

Totodată, tânăra a apreciat gustul baozi – un tip de chiflă umplută, preparată la aburi, foarte populară în China. „Sunt similare cu plăcintele noastre. Pur și simplu diferă umplutura și modul de pregătire.”

Cel mai mult i-a plăcut, totuși, hotpot-ul, numit huǒguō, care implică gătitul interactiv al alimentelor într-o cratiță cu supă fierbinte, așezată pe masă. Particularitatea acestui fel de mâncare constă în faptul că oaspeții își pot personaliza sosurile și pot găti singuri ingredientele în supa fierbinte. „Prima dată l-am încercat la unul dintre restaurantele din zona în care locuiam. A fost o experiență interesantă, iar cel mai mult mi-a plăcut să combin diferitele tipuri de sosuri propuse. Ceva timp mai târziu, la un festival local, am avut ocazia să-l gust și în condiții de casă.”

Evident, nu toate experiențele culinare ale Loredanei au fost reușite. Tânăra nu a fost impresionată de preparatele cantoneze, de cartoful violet și nici de rădăcina de lotus, des întâlnită în China. De asemenea, faimoasa rață Peking, preferată de mulți chinezi, nu a fost pe placul său. „Cred că ține de gusturile mele. Unora ar putea să le placă, mai ales că deseori am observat discrepanțe chiar și cu colegii. Cuiva îi plăceau anumite feluri de mâncare, iar mie nu și invers. Totuși, în rest cam tot ce am gustat mi-a plăcut, deși probabil curiozitatea mea a adăugat plus valoare de multe ori.”

„Parcă e totul în regulă, până în momentul în care vezi gălbenușul de ou”

În ceea ce privește deserturile chinezești, Loredana a apreciat moon cake-ul, care se consumă adesea în timpul Festivalului Lunii (ziua anului în care chinezii cred că luna este cea mai strălucitoare). Acest desert are o textură moale și umedă, iar combinația de pastă de arahide și gălbenuș de ou îi conferă un gust bogat, dar puțin straniu pentru cei care nu sunt familiarizați cu el. „Eu l-am gustat chiar înainte să plec din China. L-a gătit mama-gazdă. E interesant faptul că tu îl vezi, înțelegi că mănânci ceva dulce și parcă e totul în regulă, până în momentul în care vezi gălbenușul de ou. Pentru noi e ceva destul de neobișnuit.”

Dintre băuturi, în China se consumă mult ceai. Deseori, chinezii organizează chiar și ceremonii ale ceaiului. Acestea pun accent pe estetică, răbdare și respect, fiind o formă de artă în sine. Sunt considerate o modalitate de a socializa și a crea legături.

Întoarsă acasă, Loredana a încercat să gătească unele feluri de mâncare chinezească, precum tăiețeii cu pastă de arahide și stir-fried tomato and scrambled eggs. Deși inițial rezultatul nu a fost identic cu cel din China, cu fiecare încercare acesta e tot mai aproape de original.

Experiența de a prezenta chinezilor vinul moldovenesc

Deși nu le-a gătit niciodată chinezilor mâncare moldovenească, tânăra le-a prezentat vinul nostru. „Era un eveniment cultural și fiecare participant trebuia să prezinte bucate tradiționale, însă eu nu am reușit să gătesc, așa că am adus vin moldovenesc. L-am cumpărat dintr-un magazin din oraș, dar și așa chinezilor le-a plăcut mult.”

În schimb, familiei-gazdă tânăra i-a dăruit o sticlă de vin adusă din Moldova. Aceasta a rămas nedeschisă, familia păstrând-o în colecția sa.

Sursă: Loredana Bandalac/arhivă personală

Bonus pentru cei mai fideli cititori/cele mai fidele cititoare #diez: rețeta moon cake

Ingrediente necesare

Pentru pastă:
# 100 g semințe de lotus uscate;
# 75 g zahăr sau după gust;
# 50 g ulei de gătit neutru (de floarea-soarelui, de canola, vegetal, de arahide, de rapiță etc.).

Pentru aluat:
# 150 g „sirop de aur” (poate fi procurat din magazinele cu specific asiatic);
# ½ linguriță de apă de leșie (poate fi procurată din magazinele cu specific asiatic);
# 50 g ulei de gătit neutru (de floarea-soarelui, de canola, vegetal, de arahide, de rapiță etc.);
# 220 g făină de grâu.

De asemenea, aveți nevoie de:
# 20 gălbenușuri de ou sărate (pot fi procurate din magazinele cu specific asiatic);
# amidon de porumb;
# 1 gălbenuș de ou pentru periere.

Moon cake, sursă: curatedkitchenware.com

Pregătire

Pasul #1. Înmuiați semințele de lotus uscate în apă peste noapte. Scurgeți-le bine și îndepărtați partea verde din centru (dacă există).

Pasul #2. Fierbeți semințele în apă clocotită (suficient cât să le acopere) până se înmoaie (aproximativ 30-40 de minute). Scurgeți-le și apoi transformați-le în piure cu ajutorul unui robot de bucătărie (adăugați puțină apă dacă este necesar).

Pasul #3. Transferați piureul într-o tigaie și gătiți-l la foc mediu. Adăugați zahărul și uleiul treptat. Amestecați și întoarceți constant. 

Pasul #4. Odată ce pasta devine uscată și își păstrează forma, îndepărtați-o de pe foc pentru a se răci.

Pasul #5. Amestecați siropul de aur, uleiul și apa de leșie până când sunt bine încorporate.

Pasul #6. Adăugați făina. Combinați și frământați puțin pentru a forma un aluat moale.

Pasul #7. Acoperiți cu folie alimentară și lăsați aluatul să se odihnească timp de 30 de minute.

Pasul #8. Puneți pe cântar un gălbenuș de ou sărat și puțină pastă de semințe de lotus. Reglați umplutura pentru a ajunge la 30 g.

Pasul #9. Aplatizați pasta într-un înveliș rotund. Puneți gălbenușul de ou în mijloc. Împingeți ușor pasta în sus pentru a sigila complet gălbenușul. 

Pasul #10. Aplatizați 20 g de aluat într-o învelitoare. Utilizați aceeași metodă pentru a înfășura strâns umplutura și pentru a forma o bilă.

Pasul #11. Acoperiți mingea cu un strat subțire de amidon de porumb.

Pasul #12. Puneți-o într-o formă de prăjitură similară unei luni pline (rotunde).

Pasul #13. Peste o tavă de copt tapetată cu hârtie pergament așezați forma cu deschiderea în jos. Apăsați ușor mânerul pentru a forma prăjitura. Ridicați forma și apăsați din nou pentru a elibera prăjitura.

Pasul #15. Preîncălziți cuptorul la 190 °C. Coaceți prăjiturile timp de cinci minute. În timp ce așteptați, amestecați gălbenușul de ou rămas cu o linguriță de apă pentru ungerea prăjiturilor.

Pasul #16. După cinci minute, reduceți temperatura cuptorului la 160 °C. Totodată, scoateți prăjiturile și periați-le partea de sus cu un strat subțire de gălbenuș de ou.

Pasul #17. Introduceți-le din nou în cuptor și coaceți-le încă cinci minute.

Pasul #18. Scoateți-le și acoperiți-le cu încă un strat de ou spălat. Continuați apoi să le coaceți timp de 10-15 minute până când se rumenesc uniform.

Pasul #19. Transferați prăjiturile coapte pe un suport de răcire.

Pasul #20. După ce s-au răcit complet, depozitați-le într-un recipient ermetic timp de una-două zile înainte de consum. Sunt gata pentru a fi servite odată ce sunt moi la atingere și par strălucitoare.

Note:
# puteți folosi pastă de semințe de lotus procurată din magazin;
# dacă nu găsiți sirop de aur și apă de leșie, căutați metode de pregătire a acestora în condiții casnice;
# dacă nu găsiți gălbenușuri de ou gata de utilizare, folosiți ouă de rață crude sărate (la fel, consultați internetul pentru a găsi cum să le pregătiți).

Timp total de pregătire: două ore și 30 de minute, plus una-două zile înainte

Randament: 20 de prăjituri

Rețeta a fost preluată de pe site-ul redhousespice.com. Totodată, aici găsiți un videoclip cu pregătirea desertului.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente