Banca Europeană de Investiții, în vizită la UTM. Va investi într-un viitor sustenabil în agricultură și tehnologie

nik_0937-lr

Universitatea Tehnică a Moldovei a primit vizita vicepreședintei Băncii Europene de Investiții (BEI), Tereza CZERWINSKA, și a directorului Oficiului BEI în Republica Moldova, Alberto CARLEI. Vizita a fost dedicată documentării și monitorizării progresului investițiilor realizate în cadrul Proiectului „Livada Moldovei”, un program de modernizare a agriculturii moldovenești sprijinit de BEI și implementat de Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare.

Însoțită în cadrul vizitei de către vicerectorii UTM Daniela POJAR și Vladislav REȘITCA, Tereza CZERWINSKA a apreciat în mod special impactul semnificativ al acestor investiții la Facultatea Științe Agricole, Silvice și ale Mediului din cadrul UTM, remarcând contribuția directă a acestor finanțări la îmbunătățirea infrastructurii și condițiilor de studii.

În ultimii ani, UTM, inclusiv spațiile fostei Universități Agrare, a beneficiat de investiții semnificative prin intermediul proiectelor „Filiera Vinului” și „Livada Moldovei”, valoarea totală a acestora ridicându-se la 5,8 milioane de euro. Aceste investiții au fost direcționate către modernizarea laboratoarelor, reabilitarea infrastructurii și dotarea cu echipamente moderne a diferitelor facultăți ale universității. Printre realizările notabile se numără:

Dotarea a 10 laboratoare din cadrul Facultății de Tehnologia Alimentelor și Facultății de Inginerie Mecanică, Industrială și Transporturi cu echipamente de ultimă generație pentru cercetare și formare practică în domenii precum mecatronica și tehnologia alimentară.

Izolarea termică a Facultății Tehnologia Alimentelor, incluzând montarea de geamuri termopan pe o suprafață de 1600 m.p. și izolarea întregului imobil de 3100 m.p., contribuind la economii considerabile la încălzire și îmbunătățirea confortului termic pentru aproximativ 800 de studenți și 70 de cadre didactice.

Renovarea capitală a holului de intrare și a curții Facultății Tehnologia Alimentelor, precum și reabilitarea sălii de mecanizare a FȘASM, dotată cu echipamente agricole moderne și un tractor de ultimă generație.

Construirea unor sere didactice pe o suprafață de 1000 m², care permit studenților să aplice cunoștințele teoretice într-un mediu practic.

Dotarea a 4 laboratoare din cadrul Facultății de Horticultură și a Centrului de Informare Horticolă, cu echipamente performante și tehnologii moderne pentru cercetare și formare practică.

Proiectul „Livada Moldovei”, susținut de BEI și Guvernul Republicii Moldova, reprezintă o amplă inițiativă de modernizare a agriculturii și educației în domeniu, având un buget total de 120 de milioane de euro. Din această sumă, 18 milioane de euro sunt destinate modernizării și dotării a 13 instituții educaționale, inclusiv UTM.

Prin acest proiect, Universitatea Tehnică a Moldovei își consolidează în continuare poziția de lider în educația tehnică și agricolă din Republica Moldova, oferind studenților acces la infrastructură și tehnologie de ultimă generație, esențială pentru formarea unei noi generații de specialiști pregătiți să contribuie la dezvoltarea agriculturii și economiei naționale.

Vizita vicepreședintei BEI la UTM subliniază angajamentul comun al Băncii Europene de Investiții și al Guvernului Republicii Moldova în sprijinirea educației și a sectorului agricol, contribuind astfel la dezvoltarea durabilă a țării. Investițiile realizate până în prezent îmbunătățesc nu doar infrastructura universitară, ci și calitatea procesului educațional, oferindu-le studenților oportunități reale de dezvoltare profesională într-un mediu modern și competitiv. 

Taguri: #PromoUTM
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente