UTM și maib deschid noi orizonturi pentru viitorul digital al studenților. În blocul 10 au fost inaugurate cinci săli de studii

img_20240830_141624-lr

Universitatea Tehnică a Moldovei (UTM), în parteneriat cu maib, continuă să-și îmbunătățească infrastructura educațională, adaptându-se nevoilor moderne de formare a specialiștilor. În cadrul Facultății de Inginerie Economică și Business (FIEB) au fost inaugurate oficial cinci săli de clasă renovate, oferindu-le studenților un mediu de învățare la standarde internaționale. Această inițiativă, realizată cu sprijinul financiar al maib, este parte integrantă a unui proiect de dezvoltare educațională, care urmărește să creeze un mediu propice pentru formarea viitorilor specialiști IT și economici ai țării.

Prin implicarea sa, UTM reiterează angajamentul de a asigura condiții optime pentru educație, cercetare și inovare, facilitând dezvoltarea competențelor digitale și economice, esențiale pentru piața muncii contemporană. Noile săli, concepute sub atenta coordonare a designerului de interior Dumitru Cărbuni și inspirate din brand book-ul maib, reflectă un mediu educațional modern și armonios, menit să stimuleze creativitatea și implicarea studenților. Toate sălile de curs au fost renovate și echipate cu tehnologie IT de ultimă generație pentru a răspunde cerințelor actuale.

Acestea includ: proiectoare de înaltă calitate, camere inteligente pentru transmisiuni online, microfoane și boxe încorporate, panouri interactive, laptopuri

Noile echipamente sunt ideale pentru desfășurarea lecțiilor și ședințelor atât în format fizic, cât și online, oferind posibilitatea de a organiza sesiuni interactive.

Importanța acestei realizări a fost subliniată de către rectorul UTM, Viorel BOSTAN: „Este cu adevărat un moment de bucurie și gratitudine pentru întreaga comunitate universitară, inaugurarea acestor săli renovate recent, oferind condiții de studiere și cercetare mai bune la Facultatea de Inginerie Economică și Business (FIEB). Prin acest act de generozitate, maib nu doar susține învățământul superior, ci investește și în viitorul tinerilor, contribuind la creșterea calității învățământului superior din țara noastră.”

Evidențiind angajamentul și viziunea maib în susținerea educației și dezvoltării economice,  președintele maib, Giorgi SHAGIDZE, a declarat: „Investiția în infrastructura FIEB – UTM reprezintă o manifestare a angajamentului maib față de educație și responsabilitatea socială. Pentru noi, sprijinul acordat acestei inițiative este mai mult decât o acțiune filantropică, ci o investiție strategică în viitorul tinerilor din Republica Moldova. Ne dorim să contribuim activ la dezvoltarea competențelor digitale și economice, sprijinind astfel transformarea țării noastre într-un hub de inovație și excelență academică.”

Pe lângă suportul financiar substanțial, maib menține o colaborare strânsă cu UTM, prin implicarea experților săi IT în diverse evenimente educaționale. În ultimii ani, aceștia au fost prezenți în cadrul sesiunilor de Soft Skills și Tech Talks, oferind studenților sfaturi valoroase și îndrumări practice. De asemenea, maib a contribuit esențial la dezvoltarea competențelor tinerilor prin participarea la diverse concursuri și hackatoane, unde reprezentanții săi au avut roluri de evaluatori și membri ai juriului, premiind cei mai talentați studenți.

La eveniment a participat și prorectorul pentru digitalizare dr. Dinu ȚURCANU, care a menționat că: Într-o eră în care tehnologia evoluează într-un ritm fără precedent, digitalizarea devine un pilon esențial al dezvoltării și modernizării instituțiilor de învățământ. Renovarea auditoriilor noastre nu este doar o îmbunătățire a spațiilor fizice, ci și o oportunitate de a îmbrățișa noile tehnologii și de a crea un mediu educațional care să răspundă nevoilor și așteptărilor acestui secol.

Directoarea resurse umane maib, Svetlana Bodaci s-a arătat încântată de această realizare, menționând că vor continua să investească în educație și în dezvoltarea resurselor necesare pentru a sprijini atât studenții, cât și cadrele didactice.

Decanul FIEB, Rafael CILOCI a menționat că: noua configurație a auditoriilor va oferi un mediu propice pentru învățare, colaborare și dezvoltare personală. Dotările tehnologice de vârf, accesibile acum în aceste spații, vor facilita interacțiunea activă și vor sprijini metodele de învățare inovatoare. Aceste îmbunătățiri nu doar că vor contribui la confortul studenților și cadrelor didactice, dar vor și încuraja explorarea creativă și gândirea critică.

Prin aceste acțiuni, UTM și maib reușesc să consolideze o legătură puternică între mediul academic și cel privat, evidențiind importanța parteneriatelor strategice pentru formarea unei societăți prospere, capabile să răspundă cu succes provocărilor viitorului digital.

UTM continuă să fie un lider incontestabil în domeniul educației din Republica Moldova, nu doar în sfera tehnică, ci și în dezvoltarea competențelor economice și digitale ale studenților săi. Parteneriatele solide, precum este cel cu maib, permit universității să ofere cele mai avansate și inovatoare condiții de studiu, pregătindu-și studenții pentru cerințele unei piețe a muncii în continuă schimbare. Apreciem profund susținerea și colaborarea continuă a maib, care joacă un rol esențial în transformarea educației și în formarea unei noi generații de specialiști pregătiți să aducă schimbări pozitive în Republica Moldova și în lume. Împreună, prin astfel de inițiative, formăm viitori lideri și specialiști, pregătiți să contribuie la dezvoltarea durabilă a comunității noastre și să inspire inovație dincolo de granițele ei.

Acest material a fost scris și redactat de echipa UTM. Informațiile prezentate în acest material nu reflectă nici într-un mod opiniile echipei #diez.

Taguri: #PromoUTM
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente