Universitatea Tehnică a Moldovei (UTM) continuă să fie un punct de atracție pentru liderii globali în educație și inovație. Sara ROVERSI, fondatoarea Future Food Institute, inițiatoare și susținătoare a multiple start-upuri și think tank-uri dedicate inovației și educației în domeniul alimentației sustenabile, a efectuat astăzi o vizită de familiarizare la UTM, manifestând un interes deosebit față de subdiviziunile didactice și științifico-practice din cadrul Facultății Tehnologia Alimentelor (FTA).
Însoțită de Chiril GABURICI, economist, om de afaceri, fost prim-ministru al Republicii Moldova, rectorul UTM, Viorel BOSTAN, Dinu ȚURCANU, prorector, și Rodica SIMINIUC, directoarea Școlii Doctorale, dar și cadru didactic la FTA, Sara ROVERSI a vizitat mai multe subdiviziuni ale facultății, declarându-se impresionată de dotarea și condițiile moderne din cadrul laboratoarelor de microbiologie, metode fizico-chimice de cercetare a produselor alimentare, analiză senzorială, prepararea spumantului și a secțiilor de microvinificatie, maturare a vinului în baricuri, de refrigerare a strugurilor și vinului, precum și a Centrului de instruire practică și formare continuă în domeniul alimentației publice.
Dar dincolo de reabilitări și dotări, doamna ROVERSI a fost profund impresionată de miza pe care FTA și UTM o pun pe aceste laboratoare, fiind vorba de instruirea practică propriu-zisă a studenților, cu accent pe formarea abilităților de cercetare științifică fundamentală şi aplicativă a viitorilor specialiști, asigurându-se un proces educațional de calitate, în acord cu cerințele şi exigențele actuale în domeniu. Înaltul oaspete a remarcat importanța acestor facilități în pregătirea viitorilor specialiști în domeniul securității alimentare, ceea ce le oferă oportunitatea de a se implica activ în cercetări științifice aplicative, în strânsă colaborare cu experți din mediul de afaceri.
Subliniind rolul esențial al Facultății Tehnologia Alimentelor și al Universității Tehnice a Moldovei în ansamblu, în pregătirea specialiștilor în domeniul calității și siguranței alimentelor, doamna ROVERSI și-a exprimat dorința de a dezvolta parteneriate strategice cu UTM, în special în domenii precum patrimoniul gastronomic și dezvoltarea sustenabilă a ecosistemului alimentar. Aceste inițiative promit să consolideze poziția UTM pe scena educațională globală și să aducă beneficii substanțiale în formarea viitorilor profesioniști din industria alimentară.
Sara ROVERSI este un nume de referință în domeniul alimentației sustenabile, având o carieră impresionantă ca antreprenoare socială și lider de opinie. În calitate de președinte al Future Food Institute și al Campusului Paideia, ea a fost un catalizator al schimbării în ecosistemul alimentar global. De peste un deceniu, ROVERSI își dedică eforturile educării liderilor din domeniul alimentar și împuternicirii tinerilor prin inovație și cercetare. Fondată în 2014, Future Food Institute este o platformă globală dedicată inovației alimentare, având ca scop principal promovarea creșterii durabile. În contextul pandemic din 2020, ROVERSI a lansat Pollica – Campusul Paideia, un Living Lab Mediteranean care întruchipează conceptul de ecologie integrală. În plus, ea coordonează proiecte internaționale, cum ar fi „Villa Montepaldi și Ținuturile Renașterii”, menite să creeze ecosisteme de bunăstare prin aplicarea algoritmului longevității.
![](https://diez.md/wp-content/uploads/2024/08/изображение_viber_2024-08-13_19-22-17-080.jpg)
![](https://diez.md/wp-content/uploads/2024/08/изображение_viber_2024-08-13_19-22-27-182.jpg)
![](https://diez.md/wp-content/uploads/2024/08/изображение_viber_2024-08-13_19-22-47-610.jpg)
![](https://diez.md/wp-content/uploads/2024/08/изображение_viber_2024-08-13_19-22-56-713.jpg)
![](https://diez.md/wp-content/uploads/2024/08/изображение_viber_2024-08-13_19-23-19-539.jpg)
![](https://diez.md/wp-content/uploads/2024/08/изображение_viber_2024-08-13_19-23-27-172.jpg)
Vizita doamnei Sara ROVERSI la UTM marchează un pas important în consolidarea relațiilor dintre instituțiile educaționale din Moldova și inițiativele globale de inovație și sustenabilitate. Prin viziunea sa orientată spre viitor și angajamentul de a promova o alimentație sănătoasă și sustenabilă, ROVERSI deschide noi oportunități de colaborare și dezvoltare pentru studenții și specialiștii moldoveni.
Acest material a fost scris și redactat de echipa UTM. Informațiile prezentate în acest material nu reflectă nici într-un mod opiniile echipei #diez.