Reprezentanții Republicii Moldova au participat pentru al treilea an consecutiv în cadrul prestigiosului Concurs Internațional de Aplicații Mobile „e-ICON World Contest”, care s-a desfășurat în luna august în Coreea de Sud. Echipa Liceului Teoretic „Miron Costin” din Florești, formată din elevele Laura Burduja și Daniela Grosu, sub îndrumarea profesoarei Tatiana Rotari, a ocupat locul II la nivel mondial.
Competiția a reunit tineri din 31 de țări, care au dezvoltat aplicații mobile menite să susțină obiectivele de dezvoltare durabilă ale Națiunilor Unite. Printre aceste inițiative se numără și aplicația „MixTape”, dezvoltată de echipa din Florești în colaborare cu elevii de la Hankuk Academy of Foreign Studies. Scopul principal al aplicației este de a ajuta utilizatorii să își atingă obiectivele educaționale și profesionale, oferindu-le un instrument eficient și personalizat pentru orientarea în carieră.
„Suntem ferm convinși că Republica Moldova are viitor datorită vouă, stimați elevi și cadre didactice, și va încurajăm să continuați ascensiunea pe calea performanței, iar noi vom depune, în continuare, tot efortul pentru a dezvolta sistemul educațional și pentru a susține tinerii”, se arată într-un mesaj transmis de ministrul educației și cercetării, Dan Perciun.
În semn de apreciere pentru realizările echipei, Ana Chirița, directoare de proiecte strategice la ATIC, a subliniat: „Această realizare nu este doar o victorie personală pentru elevele noastre, ci și o dovadă a capacităților și a talentului tinerilor din țara noastră.”
Despre „MixTape”
Aplicația „MixTape” a reușit să impresioneze juriul internațional prin inovațiile sale importante. Aplicația facilitează un parcurs personalizat în orientarea profesională, începând cu adunarea de informații personale și completarea unei evaluări aprofundate. Pe baza acestora, sunt generate recomandări personalizate care sprijină utilizatorii în stabilirea și monitorizarea direcțiilor lor de carieră, asigurând un progres continuu și adaptat nevoilor fiecărei persoane.
Aplicația va fi utilizată ca instrument didactic în domeniul educației în Coreea de Sud. De asemenea, „MixTape” va fi promovată
și prezentată la Edtech Fair Korea 2024, unde va servi ca exemplu de inovație digitală în educație, având potențialul de a influența și inspira practicile educaționale la nivel global.
Laura Burduja și Daniela Grosu, elevele care au reprezentat Republica Moldova, au împărtășit primele impresii. „La doar 16 ani, nici nu visam că vom avea ocazia să învățăm despre crearea de aplicații mobile în școală și să ajungem în Coreea de Sud pentru a concura cu tineri din întreaga lume. Suntem recunoscătoare pentru fiecare oportunitate oferită și pentru sprijinul pe care l-am primit din partea profesoarei. Ne simțim onorate că am putut reprezenta țara noastră. Suntem mândre de realizările noastre și de faptul că am putut să aducem acasă un premiu important, demonstrând că visurile pot deveni realitate cu muncă și pasiune.”
Experiența interculturală și colaborarea în Coreea de Sud
În timpul competiției „e-ICON World Contest” din Coreea de Sud, cele două eleve și profesoara acestora au avut parte de o experiență unică de colaborare interculturală. Pe parcursul a patru zile, echipa națională a lucrat cot la cot cu elevii de la Hankuk Academy of Foreign Studies pentru a finaliza aplicația „MixTape”. Această competiție nu a fost doar un prilej de a perfecționa aplicația, ci și o oportunitate de a învăța și de a împărtăși perspective diverse, culturale și educaționale cu elevii din Coreea de Sud.
Schimbul intercultural a fost un aspect esențial al competiției, fiecare echipă internațională fiind asociată cu o echipă locală formată din doi elevi și un profesor din Coreea de Sud. În afara orelor de lucru, echipa din Moldova a avut ocazia să exploreze cultura locală, să viziteze instituțiile de învățământ locale, să participe la activități tradiționale și să împărtășească experiențe cu elevii și profesorii coreeni.
Rolul esențial al cadrelor didactice în formarea campionilor
Profesoara Tatiana Rotari de la Liceul Teoretic „Miron Costin” din Florești a contribuit la pregătirea elevilor pentru competiția din Coreea de Sud. De trei ani consecutiv, echipele pe care le coordonează se întorc acasă cu rezultate deosebite, reflectând atât angajamentul lor, cât și dedicarea profesoarei.
„Succesul echipei din acest an este rezultatul unei munci asidue și al unei colaborări strânse. Am petrecut multe ore împreună, discutând, testând și îmbunătățind aplicația. La doar 16 ani, elevele au dat dovadă de o determinare impresionantă și a fost o onoare să le fiu alături în această călătorie” a declarat Tatiana Rotari.
Realizările Moldovei în cadrul acestei competiții internaționale în ultimii ani
În 2022, Republica Moldova a fost distinsă cu locul trei la „e-ICON World Contest” pentru aplicația „Poor Eating Habits”, dezvoltată de echipa „Green Energy”, formată din Irina Grosu și Gheorghe Manolache. Aplicația a fost dedicată promovării obiceiurilor alimentare sănătoase și s-a bazat pe obiectivul global „Good Health and Well-Being”.
În 2023, Irina Grosu și sora sa, Daniela Grosu, au obținut locul doi cu aplicația mobilă care a îmbunătățit performanțele academice ale elevilor printr-o metodă eficientă de revizuire a materiilor. Această realizare a demonstrat angajamentul continuu și excelența în domeniul dezvoltării aplicațiilor mobile.
„Tekwill în Fiecare Școală” este cel mai amplu și inovator proiect educațional din Republica Moldova dedicat transformării sistemului educațional și furnizării cunoștințelor, resurselor și instrumentelor de ultimă generație. În patru ani, proiectul a conectat 489 de școli, implicând 78 600 de elevi și 2 200 de profesori. Resursele dezvoltate în cadrul programului – nouă cursuri IT și non-IT – sunt disponibile în limbile română și rusă pe această platformă.