Instituțiile de învățământ din Moldova sunt încurajate să-și creeze propria pădure în cadrul unui concurs dedicat resurselor forestiere

plantare copaci pădure elevi
Foto:Facebook/Centrul Naţional de Mediu

Centrul Național de Mediu organizează concursul „Creează o pădure bebe”. Organizatorii își propun să dezvolte o atitudine pozitivă în rândul tinerilor față de resursele forestiere. De asemenea, datorită acestei competiții, participanții își vor consolida cunoștințele teoretice și abilitățile practice de sădire, îngrijire și monitorizare a arborilor.

În cadrul concursului vor fi selectate 15-20 de instituții de învățământ cărora li se va acorda asistență nemonetară, precum și asistență consultativă în procesul de creare și dezvoltare a pădurilor bebe. Toate achizițiile și investițiile vor fi făcute în perioada iunie 2024 – februarie 2025.

Participarea este gratuită. Se pot înscrie echipe formate din tineri, în frunte cu un lider/profesor coordonator. Se recomandă ca fiecare echipă să-și aleagă un lider, care va comunica în numele echipei, precum și cel care va dirija în mare parte mersul lucrărilor.

Termenul de „pădure bebe” se referă la o pădure tânără, care este în primele stadii de dezvoltare. Aceasta poate fi o zonă unde copacii au fost plantați recent, poate include puieți și arbuști tineri care abia încep să se dezvolte într-un ecosistem forestier matur.

Criterii de eligibilitate

# Pentru această oportunitate sunt eligibile: instituțiile de învățământ general secundar (gimnazii și licee), instituțiile de
învățământ profesional-tehnic secundar (școlile profesionale) și post-secundar (colegii și centre de excelență) din Republica Moldova.
# Instituțiile care candidează își doresc să îngrijească și să monitorizeze o pădure bebe.
# Instituțiile de învățământ din zonele:
— Parcul Național Orhei;
— Rezervația Cultural Naturală Orheiul Vechi;
— Rezervația Peisagistică Țipova;
— Rezervația Biosferei Prutul de Jos;
— Rezervația Naturală Codrii;
— Rezervația Plaiul Fagului;
— școli din alte arii protejate adiacente sau în imediata apropiere a ariilor protejate, clasificate conform categoriilor IUCN.
# Instituțiile eligibile trebuie să prezinte un plan de acțiuni detaliat privind modul de monitorizare a reușitei de creștere și îngrijire a pădurii bebe.

Domenii eligibile de activitate:
# activități de educare privind importanța resurselor forestiere;
# sesiuni de instruire, campanii de sensibilizare a opiniei publice privind protejarea și conservarea resurselor forestiere;
# activități de îngrijire și monitorizare periodică a pădurii bebe;
# crearea condițiilor pentru compostare.

Totodată sunt încurajate activitățile ce vor include și nu se vor limita la:
# informarea comunității despre pădurea bebe și importanța acesteia;
# descurajarea pășunatului sau a altor activități ce distrug pădurea bebe;
# vizite periodice la pădurea bebe;
# sesizarea imediată a pădurarului și/sau a altor autorități publice locale în caz de pericol pentru pădurea bebe;
# organizarea lecțiilor deschise în pădurea bebe atunci când vremea o permite;
# realizarea de fotografii, videoclipuri în pădurea bebe folosind hashtagul #pădurea bebe #generația pădurii.

Procesul de înregistrare

# Este permisă o singură aplicație per solicitant.
# Persoana/grupul va elabora un proiect implementabil în instituția/comunitatea pe care o reprezintă.
# Proiectul va include idei care vor spori nivelul de conștientizare a tinerilor față de importanța resurselor forestiere din țara noastră.
# Structura proiectului:
— justificare;
— scop și obiective;
— activitățile proiectului;
— partenerii proiectului;
— bugetul estimativ;
# Formatul proiectului:
— până la 3 000 de cuvinte în format Word sau PDF;
— font Times New Roman;
— dimensiunea 12;
— spațiul între rânduri 1,15;
# Solicitantul trebuie să furnizeze un pachet de documente în format electronic în următoarea ordine:
— propunerea de proiect;
formular de aplicare;
declarația de asumare a responsabilității a aplicantului;
bugetul proiectului;
lista de verificare.
# Fiecare document din pachet trebuie să fie denumit corespunzător. De exemplu: „Formular de aplicare – denumire echipa instituție de învățământ/nume, prenume”.
# Vor fi acceptate și evaluate doar dosarele complete.
# Formularele vor fi acceptat în format DOC, DOCX, Excel, PDF.
# Înregistrarea poate fi făcută online sau dosarul poate fi trimis la adresa [email protected].
# După înregistrare, solicitantul va primi o confirmare pe poșta electronică privind recepționarea dosarului.

Termenul-limită pentru înscriere este 5 iulie. Rezultatele selecției vor fi publicate pe 12 iulie aici și pe pagina de Facebook a Centrului Național de Mediu. Instituțiile câștigătoare vor fi instruite de către specialiști în domeniu cu privire la modul de plantare corectă a copacilor și de asigurare a viabilității acestora.

Dacă dorești să fii mereu la curent cu cele mai noi oportunități #diez, ești mereu binevenit(ă) și pe canalul nostru de Telegram.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente