Moldovenii sunt îndemnați să nu călătorească în Liban. MAE atenționează despre riscurile de securitate

liban
Foto:RJ Travel

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o alertă de călătorie spre Orientul Mijlociu, în special în Liban și Israel, din cauza situației de insecuritate. Se împlinesc nouă luni de la declanșarea războiul dintre Israel și Gaza, iar în ultima perioadă cresc tensiunile dintre Israel și gruparea libaneză Hezbollah. Din 8 octombrie 2023, Hezbollah a lansat atacuri asupra Israelului în semn de solidaritate cu poporul palestinian, iar de atunci acestea au continuat, scrie Aljazeera.

Moldovenii care tranzitează sau intenționează să se deplaseze în Republica Libaneză sunt îndemnați să evite orice călătorie. Ministerul recomandă să se urmărească cu atenție știrile și informațiile oficiale furnizate de autorități, inclusiv de MAE și reprezentanța diplomatică din Tel Aviv.

MAE

Cetățenii sunt încurajați să respecte instrucțiunile și regulile impuse de autorități și să evite expunerea în mod voluntar la riscuri nejustificate. De asemenea, se recomandă să se mențină contactul cu ambasada din Israel.

Pentru informații suplimentare și asistență consulară, vă puteți adresa inclusiv la Centru de Apel, care poate fi contactat la numerele de telefon 0 80 090 990 – gratuit de la telefonul fix din orice localitate a Republicii Moldova sau la numărul +373 22 23 20 02.


Hezbollah este o organizație paramilitară libaneză, care a fost format în 1982 pentru a lupta împotriva invaziei și ocupației de sud a Libanului de către Israel. Aceasta declară că va înceta să atace Israelul dacă statul israelian va înceta atacul în Gaza.

În dimineața zilei de 7 octombrie 2023, gruparea teroristă palestiniană Hamas, care controlează Fâșia Gaza, a început să bombardeze masiv Israelul. Conform estimărilor, în ziua respectivă, asupra Israelului au fost lansate peste 2 500 de rachete. Forțele de Apărare Israeliene au declarat stare de război în țară pentru prima dată în ultimii 50 de ani.

Pe 8 octombrie, Guvernul statului Israel a anunțat oficial instituirea stării de război pe întreg teritoriul său. Armata israeliană a mobilizat peste 100 000 de soldați.

Purtătorul de cuvânt al forțelor de apărare israeliene a declarat că zeci de israelieni sunt ținuți ostatici de Hamas în Gaza. Printre persoane luate ostatice se numără civili în vârstă, familii și copii.

Un lider Hamas a declarat că intenționează să se folosească de israelienii capturați pentru a încheia un acord de eliberare a palestinienilor din închisorile israeliene. Potrivit ultimelor date furnizate de Addameer, un ONG pentru drepturile prizonierilor, aproape 5 200 de palestinieni se află în închisorile israeliene, dintre care 33 de femei, 170 de minori și peste 1 200 de persoane aflate în detenție administrativă.

Precizăm că în ziua de 7 octombrie pe teritoriul controlat de Israel au pătruns luptătorii Hamas. Gaza are șapte puncte de trecere oficiale – șase sunt controlate de Israel, iar unul, cel spre Egipt, este controlat de Cairo. Hamas a pătruns pe teritoriul statului Israel zburând deasupra barierei cu parapante și trecând printr-o gaură care fusese creată cu ajutorul unui buldozer în secțiunea de gard de sârmă ghimpată a barierei. Punctele prin care Hamas a pătruns în Israel: Erez, Kfar Azza, Nahal Oz, Kissufim și Kerem Shalom.

Purtătorul de cuvânt al forțelor de apărare israeliene, Jonathan Conricus, a menționat că încă mai există breșe la graniță, dar acestea sunt „temporar închise și păzite”, iar forțele de apărare israeliene „încă îi vânează pe ultimii teroriști din interiorul teritoriului controlat de Israel”.

Forțele de apărare israeliene anunță că peste 700 de israelieni au fost omorâți și 2 150 – răniți începând cu dimineața zilei de 7 octombrie. Autoritățile palestiniene afirmă că 413 persoane au fost omorâte și 2 300 – rănite în urma loviturilor cu rachete asupra Fâșiei Gaza.

Gaza este o fâșie îngustă de pământ (365 km²) în care locuiesc circa 2,3 milioane de palestinieni. Acesta este un mic teritoriu palestinian autonom care a intrat sub ocupație israeliană împreună cu Cisiordania și Ierusalimul de Est după războiul arabo-israelian din 1967. Gaza a făcut parte din Palestina istorică înainte ca statul Israel să fie creat în 1948 în cadrul unui proces violent de purificare etnică, în care sute de mii de palestinieni au fost expulzați din casele lor.

Mișcarea Hamas a apărut în Gaza în 1987, la scurt timp după începutul primei revolte împotriva ocupației israeliene a teritoriilor palestiniene. Precizăm că Hamas a fost desemnată drept organizație teroristă de către Statele Unite ale Americii din cauza rezistenței armate împotriva Statului Israel, care a inclus de-a lungul timpului mai multe atentate teroriste și atacuri cu rachete.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Ana Mărgineanu
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente