„Culege Visurile Copilăriei”. Caritas Moldova te invită să transformi visul unui copil în realitate

pexels-hotaru-1104014
Foto:Luna Lovegood

Îți mai amintești cum te-ai simțit când cineva drag ți-a îndeplinit unul dintre visurile tale cele mai frumoase din copilărie? Sau ce sentiment ai trăit când nu ai putut împlini acel vis, chiar dacă era unul mic? În perioada 15 mai–1 iunie 2024, Fundația de Binefacere „Caritas Moldova” invită toți doritorii să se alăture campaniei caritabile „Culege Visurile Copilăriei” pentru a face ca visurile copiilor din familiile social-vulnerabile să devină realitate.

Copilașii din centrele de suport pe care Fundația de Binefacere „Caritas Moldova” le are în grijă își doresc un 1 iunie cu visuri împlinite, cu cadouri sincere care să-i facă să uite de lipsuri și să aspire la un viitor mai frumos.

Timp de 29 de ani, peste 300 de copii de la centrele de sprijin ale „Caritas Moldova”, cu vârste cuprinse între trei și 18 ani, au fost încurajați să viseze și să depună eforturi pentru realizarea visurilor lor. Acum, în cadrul campaniei „Culege Visurile Copilăriei”, sunteți invitați să descoperiți și să susțineți visurile acestor copii.

Cum puteți contribui la realizarea visurilor copiilor

#1. „Culegeți” un vis al unui copil din copacul real, situat în curtea sediului Fundației de Binefacere Caritas Moldova, str. Gheorghe Asachi 30/1 din Chișinău (vizavi de Academia de Poliție), în intervalul de luni până vineri, între orele 9.0 și 17.00, și transformați-l în realitate.

#2. „Culegeți” un vis al unui copil din lista publicată pe pagina web, transformați-l în realitate, iar Caritas se va asigura că acesta va ajunge la copil.

#3. Donați suma dorită pentru realizarea visului ales sau, împreună cu alți donatori, contribuiți la realizarea unui vis mai mare.

#4. Fiți ambasadori ai campaniei „Culege Visurile Copilăriei”.

#5. Donați pentru campania „Culege Visurile Copilăriei”, iar donațiile primite vor fi utilizate pentru îndeplinirea visurilor tuturor copiilor.

Puteți dona prin transfer bancar sau cu un click pe butonul roșu „DONEAZĂ”.

Doar unindu-ne eforturile, putem face ca fiecare copil să aibă parte de o copilărie fericită și plină de speranță.

Fundația de Binefacere „Caritas Moldova
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente