Mii de protestatari au ieșit în stradă în Georgia după ce parlamentul a aprobat proiectul de lege privind „agenții străini”, în a treia și ultima lectură. Legea a obținut 84 de voturi, 30 fiind contra, chiar dacă în ultima lună au avut loc proteste masive și țara a primit mai multe avertismente din partea Uniunii Europene și a Statelor Unite ale Americii, scrie Aljazeera.
Legea „agenților străini” impune mass-mediei și organizațiilor nonprofit care primesc 20 % sau mai mult din finanțare din străinătate să se înregistreze ca instituții care „urmăresc interesele unei puteri străine”. Aceasta este văzută ca fiind similară cu legea privind „agenții străini” din Rusia, care impune pedepsirea contravențional (amenzi) și penal (închisoare) a tuturor celor care primesc sprijin din străinătate sau se află „sub influență străină sub alte forme fără a primi finanțare străină”.
Aproximativ 2 000 de protestatari, mulți dintre ei tineri, s-au adunat în fața parlamentului georgian înainte de vot și câteva mii s-au alăturat mitingului din seara trecută, după ce legea a fost adoptată. Mulți dintre ei sunt studenți care au anunțat încă de luni, 13 mai, că nu vor mai merge la cursurile de la universitate pentru a se opune legii.
Protestatarii au blocat și traficul la o intersecție rutieră importantă din centrul Tbilisi. Ministerul Afacerilor Interne din Georgia a declarat că 13 persoane au fost arestate pentru „nerespectarea ordinelor poliției”.
Președinta Georgiei, Salome Zourabichvili, a declarat că se va opune prin veto legii. Decizia ei însă poate fi anulată printr-un alt vot în parlament, în care majoritatea politicienilor sunt din Partidul „Visul Georgian”, care a propus legea „agenților străini”, sau sunt aliați ai partidului.
Autoritățile UE au declarat că legea este „incompatibilă” cu cererea de lungă durată a Georgiei de a adera la blocul celor 27 de națiuni. În 2023, Georgiei i s-a acordat candidatura oficială de aderare la Uniunea Europeană, iar blocul urmează să decidă în decembrie curent dacă vor fi lansate oficial discuțiile de aderare.
În timpul unei vizite în Georgia, secretarul de stat adjunct al SUA, Jim O’Brien, a declarat că SUA ar putea impune „restricții de călătorie și sancțiuni financiare împotriva persoanelor implicate în adoptarea legii și împotriva familiilor acestora” dacă legea nu este adusă în conformitate cu standardele occidentale și dacă protestele vor fi violente.
De asemenea, acesta a declarat că aproximativ 390 de milioane de dolari alocați anul acesta de SUA Georgiei „vor fi revizuiți” dacă țara va fi considerată „un adversar și nu un partener”.
Amintim că la începutul lunii aprilie, partidul care deține majoritatea în Parlamentul Georgiei, „Visul Georgian”, a reintrodus pe agenda parlamentară un proiect de lege cu privire la „agenții străini”. Proiectul a fost propus încă în martie 2023 și a fost votat atunci în prima lectură. Drept urmare, zeci de mii de cetățeni au ieșit în stradă cu drapele ale Georgiei și ale Uniunii Europene. După două zile de proteste neîntrerupte, partidul „Visul Georgian” a retras proiectul de lege, dar fără a retrage și inițiativa. În data de 17 aprilie, parlamentarii au votat din nou în prima lectură această lege, iar oamenii au ieșit din nou să protesteze.