Dacă ești pasionat(ă) de arta gastronomică și îți place să descoperi noi rețete delicioase, îți sugerăm 10 bloguri culinare din Moldova pe care le-am găsit pentru tine! Poate unii dintre acești creatori de conținut îți sunt deja familiari, dar garantat vei descoperi și pe cineva nou.
Magie în Bucătărie cu Daniela
Este un blog cu rețete culinare bazate pe ingrediente naturale. Grație acestei pagini de Instagram, vei descoperi cum să prepari acasă pâine cu maia fără gluten. La fel, Daniela o să te învețe secretele micilor răsfățuri culinare, așa ca zilele să treacă cu bucurie.
Iana Perlova
Este platforma personală a creatoarei fostului blog culinar Cook is Good, care a fost și unul dintre puținele bloguri bilingve (rusă și engleză) despre gastronomia din Moldova. Acum, Iana postează realizările sale din bucătărie pe Instagram, împărtășind astfel experiențele sale cu urmăritorii ei.
Magdalena Munteanu
Magdalena este fondatoarea unui blog culinar popular acum câțiva ani din Moldova – Carpe Diem. Momentan, Magda împărtășește cu publicul său de pe Instagram abilitățile culinare învățate, inspirând și alte persoane să studieze noi rețete culinare.
Diaconu Daniela
Masterandă în Științe Economice și fondatoarea blogului culinar „Rețete din bucătăria Danielei”. Pe Instagram, Daniela scrie rețete pentru bucate din categoria „sărățele”, dar și din cea a dulciurilor.
Liuba Florica
Moldoveanca se autodescrie drept o bloggeriță culinară pasionată. Pe pagina ei de Instagram o să găsești momente din viața sa în rol de mamă, dar, cel mai important, rețete de bucate cu care deja și-a bucurat întreaga familie.
Valerie’s Food cu Valeria Țurcan
Ei îi aparține cel mai cunoscut blog culinar din Republica Moldova. Este creatoarea unei cărți cu rețete de bucate, fiind o persoană publică activă în țară. Pe Instagram-ul ei o să afli cum să pregătești un mic-dejun sănătos ori o cină sățioasă.
Dor de bun cu Elena Popa
Blogul este gestionat de o moldoveancă care își folosește cunoștințele de bucătară pentru a simplifica rețetele culinare. Pe pagina ei o să afli cum poți asorta peștele la grătar cu guacamole, dar și cum să pregătești o gustare rapidă din aluat foietaj cu jambon și brânzeturi.
Alexandru Comerzan
Este un chef din Chișinău care a câștigat sezonul 7 a proiectului televizat „Chefi la cuțite” din România. Alexandru este fondatorul mai multor localuri, așa ca Gud Restaurant și Gud Seafood din Chișinău, precum și Urban Smash și Enjoy Sushi din România.
Petru Scalețchi
Este moldoveanul care a devenit chef privat pe Coasta de Azur a Franței și Monaco. Pe Instagram-ul său poți găsi rețete pentru bucate atât exotice, cât și adaptări interesante ale bucatelor bine cunoscute.
Sabina Rusnac
Este fondatoarea restaurantului Salad Bar din Chișinău. Pe platforma sa, Sabina postează rețete de bucate sănătoase. Bloggerița, prin intermediul conținutului publicat, promovează un stil de viață de bine cu sinele.
În acest material vei găsi cinci rețete simple și savuroase cu pere – fructul de sezon bogat în vitamina C.