USAID a donat un important lot de echipamente Institutului Național de Inovații în Securitate Cibernetică „Cybercor”

viber_image_2024-04-29_15-04-25-394

Un moment de maximă importanță pentru securitatea cibernetică a Republicii Moldova a fost marcat astăzi, 29 aprilie 2024, prin donarea primului lot de echipamente IT și cibernetice Institutului Național de Inovații în Securitate Cibernetică „Cybercor”, fondat în cadrul Universității Tehnice a Moldovei (UTM). Realizată de Agenția SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID) prin intermediul Proiectului Tehnologiile Viitorului, finanțat de USAID, Suedia și Marea Britanie, Donația, reprezintă un pas semnificativ spre consolidarea capacităților de securitate cibernetică a țării și pregătirea unei forțe de muncă calificate în domeniu.

„Această donație semnificativă de echipamente reprezintă o oportunitate vitală pentru a ne consolida infrastructura cibernetică, a ne dezvolta expertiza și a ne asigura protecția datelor și a cetățenilor noștri. Ne angajăm să utilizăm aceste resurse cu eficiență și responsabilitate, pentru a avansa cercetarea, educația și practicile în domeniul securității cibernetice”, a declarat rectorul Universității Tehnice a Moldovei, prof. univ., dr. hab. Viorel BOSTAN, exprimând sincere mulțumiri Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională, Suediei și Marii Britanii pentru sprijinul lor necondiționat și pentru facilitarea acestui pas semnificativ. De asemenea, d-sa a mulțumit tuturor celor implicați în acest proces, de la decidenți și parteneri la membrii echipei noastre, pentru dedicarea și efortul depus.

Reunind oficiali de rang înalt, inclusiv prim-ministrul, Dorin RECEAN, administratoarea adjunctă a USAID Isobel COLEMAN, viceprim-ministrul Dumitru ALAIBA, Ambasadorul SUA la Chișinău Kent LOGSDON, evenimentul subliniază importanța crucială a securității cibernetice în contextul actual, marcat de o creștere semnificativă a amenințărilor digitale și de necesitatea de a proteja infrastructura critică a țării, datele sensibile și cetățenii.

Donația USAID include computere, servere, centre de procesare a datelor, echipament de rețea și alte componente esențiale pentru funcționarea eficientă a Cybercor. Pe lângă echipamentele IT, USAID va oferi și asistență financiară pentru instruirea personalului Cybercor și pentru dezvoltarea de programe academice în domeniul securității cibernetice.

Exprimându-și gratitudinea față de partenerii strategici pentru acest lot extrem de important menit să contribuie la transformarea radicală a modului în care abordăm securitatea cibernetică în țara noastră, Dinu ȚURCANU, prorector pentru Digitalizare al UTM și coordonator strategic al Institutului Național de Inovații în Securitate Cibernetică „Cybercor”, a subliniat că Universitatea Tehnică a Moldovei este extrem de mândră să fie parteneră în această inițiativă și gazdă a Institutului Național de Securitate Cibernetică „Cybercor”. D-sa a menționat că Cybercor se concentrează pe două elemente principale: un program academic riguros și laboratoare practice moderne, care vor fi lansate în toamna anului 2024, estimându-se că institutul va avea un impact pozitiv asupra a aproximativ 5 000 de studenți ai UTM, contribuind semnificativ la creșterea rezilienței Moldovei în fața amenințărilor cibernetice.

Raportul „The Future of Jobs 2023” estimează o lipsă de 3,4 milioane de experți în securitate cibernetică necesari pentru a susține eficient cerințele economiei globale actuale. Abordarea acestei lipse și consolidarea capacităților de securitate cibernetică sunt cruciale pentru reziliența imediată a Moldovei și pentru securitate în contextul războiului din Ucraina și în era digitală.

Cybercor va fi lansat oficial până la finele lui 2024, fiind rezultatul colaborării dintre UTM, Guvernul Republicii Moldova, Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării și Proiectul Tehnologiile Viitorului, finanțat de USAID, Suedia și Marea Britanie. De asemenea, institutul beneficiază de sprijinul unor companii de top din domeniul securității cibernetice, precum Google, Palo Alto Networks, Fortinet și Cisco.

Donația USAID și lansarea Cybercor reprezintă un pas important spre consolidarea securității cibernetice a Moldovei și pregătirea țării pentru a face față provocărilor digitale ale lumii moderne. Investiția totală de 1,3 milioane de dolari, din care 600 000 de dolari pentru echipamente IT și 700 000 de dolari pentru infrastructura esențială, demonstrează angajamentul puternic al partenerilor internaționali de a sprijini Moldova în eforturile sale de a construi o societate digitală sigură și prosperă.

Acest material a fost scris și redactat de echipa UTM. Informațiile prezentate în acest material nu reflectă nici într-un mod opiniile echipei #diez.

Taguri: #PromoUTM
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente