Pe cea mai lungă pistă pentru bicicliști din capitală, de pe strada 31 August 1989, au fost amenajate 14 corpuri de semafoare. Obiectivele reprezintă o premieră pentru Chișinău, având ca scop sporirea siguranței utilizatorilor pistei.
Potrivit Primăriei Chișinău, semafoarele se regăsesc în fiecare dintre cele șapte intersecții ale traseului pentru transport alternativ. Acestea au fost instalate pe ambele sensuri de deplasare și au fost activate imediat.
Pista pentru bicicliști de pe strada 31 August 1989 a fost amenajată la sfârșitul lunii septembrie 2023. Astfel, această porțiune de drum a devenit „Coridor Verde”.
Acțiunea a fost realizată în cadrul Pachetului II al proiectului „Reabilitarea străzilor centrale și modernizarea iluminatului public al centrului municipiului Chișinău”, finanțat de BERD și BEI.