Cum văd copiii integrarea europeană a Republicii Moldova: expoziția „Moldova Europeană – de la vis de copil la fermitate națională”

DSC06999

Peste 120 de elevi, părinți și profesori din toată țara au fost în vizită la Președinția Republicii Moldova, unde s-au întâlnit cu Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, având discuții despre viitorul european al țării, ce este integrarea europeană și care sunt valorile pe care le urmează tinerele generații la noi acasă. Copiii și tinerii invitați la Președinție sunt autorii picturilor și eseurilor ce sunt expuse în expoziția „Moldova Europeană – de la vis de copil la fermitate națională” instalată pe gardul Președinției.

Lucrările din expoziție sunt rezultatul celor mai emoționante gânduri și expresive desene ale elevilor din Republica Moldova, care au participat în concursul „Cum văd eu Moldova Europeană?” din cadrul Săptămânii Europene, organizată în luna februarie în toate școlile din țară.

Din 109 desene și 95 de eseuri ajunse la Chișinău, colectate din instituțiile din toate regiunile Moldovei, au fost selectate, în baza criteriilor stabilite de MEC și Centrul Republican „ARTICO”, 25 cele mai bune eseuri și 25 cele mai bune picturi. 

Mă bucur să constat că tinerii noștri înțeleg că aderarea la UE înseamnă pace și oportunități de dezvoltare, dar și că este nevoie de un efort comun, al fiecărui cetățean în parte, pentru realizarea acestui proiect de țară, a punctat Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu.

La evenimentul de inaugurare a expoziției, elevii, părinții și cadrele didactice au avut posibilitatea să se cunoască între ei, să discute și să pozeze cu Președinta țării, Maia Sandu și reprezentanții Ministerului Educației și Cercetării (MEC), abordând ideile expuse în lucrări și împărtășind din experiența de pe durata Săptămânii Europene.

Totodată, copiii au primit diplome din partea MEC, au explorat Biblioteca Prezidențială, dar și alte săli din clădirea Președinției. 

„Continuarea eforturilor pentru transformarea visurilor noastre în realitate este extrem de importantă, deoarece doar așa putem construi o Moldovă Europeană, puternică și prosperă. Vreau să vă felicit pe toți pentru talentul și răbdarea pe care ați demonstrat-o prin eseurile și desenele voastre. Viitorul, dar și prezentul țării depinde de implicarea voastră. Împreună, sperăm să avem o Moldovă Europeană, o Moldovă prosperă aici, la noi acasă”, a subliniat Secretarul de Stat al MEC, Valentina Olaru.

Expoziția poate fi vizitată până pe 11 aprilie și reprezintă rezultatul Săptămânii Europene, parte a campaniei de informare „Moldova Europeană”, desfășurată în instituțiile de învățământ din țară la începutul lunii februarie, organizată cu suportul Ministerului Educației și Cercetării. 

În cadrul Săptămânii Europene, elevii au fost informați despre importanța integrării europene a Republicii Moldova, despre schimbările spre bine care deja au avut loc în țară cu suportul UE, dar și despre ce urmează în parcursul nostru european. 

Moldova Europeană înseamnă un viitor luminos, pe care îl putem construi doar împreună!

***

Moldova Europeană este o campanie de comunicare inițiată de societatea civilă, pentru a informa cetățenii despre procesul de integrare a Republicii Moldova în Uniunea Europeană și pentru a aduce în prim plan valorile și aspirațiile europene ale țării.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente