O nouă rută municipală de autobuz, care va face legătura dintre sectorul centru al orașului Chișinău cu Sângera, ar putea fi deschisă. Primăria Chișinău menționează că decizia respectivă a fost luată drept urmare a solicitării locuitorilor și a administrației locale din Sângera.
Potrivit Primăriei Chișinău, se examinează ca itinerarul să cuprindă străzile Viilor, Orheiului, Aerogarii și Primăverii din Sângera, unde în prezent nu circulă transport public. Ruta va trece și pe lângă Liceul Teoretic „Alexandru cel Bun”.
„În cadrul testării itinerarului, specialiștii municipali au stabilit că, pentru a deschide noua rută, administrația locală din Sângera trebuie să mai facă unele lucrări pe traseu, astfel ca să fie asigurate toate normele de siguranță pentru călători și pentru circulația rutieră”, se arată în comunicatul Primăriei Chișinău.
În prezent, spre Sângera, satele Revaca și Dobrogea, circulă rutele suburbane municipale de autobuz nr. 18, nr. 18 A, nr. 33 și nr. 44.