ASBM a lansat o petiție pentru a veni în ajutorul studenților moldoveni care studiază medicină în România. Care sunt nemulțumirile tinerilor

doctor medicina
Foto:Clay Banks/unsplash.com

Tinerii basarabeni care își urmează studiile medicale în România lansează un apel pentru schimbări semnificative în cadrul examenului de rezidențiat, subliniind dificultățile și inechitățile pe care le întâmpină în procesul lor de formare profesională. Nicoleta Spivac, președinta Asociației Studenților Basarabeni din Mureș și inițiatoarea unei petiții recente, a evidențiat principalele motive care au condus la acest demers important. Vă invit să aflați care sunt cerințele tinerilor și prevederile legislative care stau la baza acestei petiții.

Nicoleta mi-a explicat care sunt nemulțumirile tinerilor basarabeni care studiază medicina în România. Așadar, iată ce a stat la baza inițierii acestei petiții.

# Cadrul legal conform căruia ar putea fi școlarizați românii de pretutindeni care dețin diploma în domeniul medical și necesită încadrarea lor în examenul de rezidențiat este vag și contradictoriu.

# În conformitate cu faptul că o parte dintre românii de pretutindeni dețin cetățenie non-UE, se creează un impediment pentru aplicarea la examenul național de rezidențiat.

# Deși studenții, pe parcursul a șase ani de studii pe teritoriul României, au aceleași obligații, ei sunt privați de dreptul de a concura în cadrul examenului național în egale drepturi și obligații cu colegii români de facultate.

# Există stipulat faptul că românii de pretutindeni pot fi încadrați ca studenți rezidenți ai statului român, dar nu au permisiunea de a deveni angajați ai Ministerului Sănătății, deși numărul de gărzi și de ore lucrate este egal cu cel al unui rezident obișnuit.

# Tinerii moldoveni, fiind încadrați pe locuri de studenți rezidenți, pot beneficia doar de bursa destinată românilor de pretutindeni, actual echivalată cu cuantumul minim al bursei sociale la nivel național, adică 900 de RONI.

„Prin prezenta petiție propunem spre modificare actul normativ al examenului de rezidențiat începând cu sesiunea din 2024, la bază având Metodologia pentru desfășurarea concursului de admitere în rezidențiat pe loc și pe post în medicină, medicină dentară și farmacie, sesiunea 19 noiembrie 2023. Propunem completarea cu un subpunct articolul 8, capitolul III, care reglementează înscrierea candidaților și eligibilitatea lor”, explică Nicoleta Spivac.

Cerințele tinerilor moldoveni care studiază medicina în România

# Studenții români de pretutindeni să fie eligibili pentru examenul de rezidențiat. Astfel, tinerii propun ca studenții moldoveni bursieri ai statului român, care au studiat minimum cinci ani în această calitate, să fie considerați eligibili pentru a concura în examenul de rezidențiat pe locurile de doctor-rezident, având aceleași drepturi și obligații ca și deținătorii de cetățenie UE.

# Asigurarea drepturilor și obligațiunilor corespunzătoare pentru etnicii români de pretutindeni. Acești studenți trebuie să aibă posibilitatea de a se angaja ca doctori rezidenți în unitățile sanitare la care sunt repartizați, având un contract individual de muncă pe durata rezidențiatului.

# Echivalarea drepturilor financiare. Este necesar ca studenții etnici români de pretutindeni să beneficieze de aceleași drepturi financiare ca ceilalți rezidenți, inclusiv un salariu adecvat conform legislației și echivalat cu salariul minim pe economie.

Textul petiției poate fi citit aici, iar în acest document puteți vedea expunerea normelor legislative care au stat la baza acestei inițiative a Asociației Studenților Basarabeni din Mureș. Pentru a semna petiția, accesați acest link.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente