Experiența medicilor din diasporă a fost împărtășită cu mediul academic al USMF

420601079_1144623443657763_7888499651178724757_n

Doi reprezentanți ai diasporei medicale din Germania au efectuat o vizită de lucru la Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu”, în perioada 12-19 ianuarie 2024, la invitația Institutului Național de Cercetare în Medicină și Sănătate din cadrul Universității.

Ambii specialiști sunt absolvenți ai Facultății de Medicină nr. 1 a USMF „Nicolae Testemițanu”: Alexandru Cebanu – medic rezident în cadrul Departamentului de Pneumologie al Clinicii Helios din Gifhorn (Saxonia Inferioară), și Marina Florea – medică rezidentă gastroenterologă în cadrul Clinicii de Gastroenterologie, Hepatologie și Boli Infecțioase, Universitatea de Medicină din Hannover. 

Vizita a debutat cu o ședință constructivă cu reprezentanții Departamentului Cercetare, la care au fost abordate diverse aspecte ale colaborării între Alma Mater și membrii platformei DiaMed. Moderatorul întrevederii – academicianul Stanislav Groppa, prorector pentru activitatea de cercetare, a menționat importanța menținerii dialogului și fortificării colaborării în domeniul cercetării medicale prin implicarea profesioniștilor medicali din diaspora. „Experiența directă oferită de medicii din diasporă în cadrul acestor sesiuni contribuie la îmbunătățirea calității pregătirii medicale în Republica Moldova și la consolidarea conexiunilor interprofesionale”, a adăugat profesorul, remarcând că această activitate este un exemplu de schimb de cunoștințe și experiență ce aduce beneficii palpabile pentru evoluția sistemului de sănătate în Republica Moldova.

În context, Alexandru Cebanu a declarat că pentru medicii din diasporă este o mare bucurie să poată discuta aspecte din domeniul medicinei și cercetării în limba română: „În pofida diferențelor geografice și de mediu, există modalități esențiale de a construi și a întări colaborări benefice în domeniul medical între profesioniștii din diaspora și cei din țară.”

De asemenea, cei doi reprezentanți ai diasporei medicale au avut o întâlnire cu rectorul Universității, profesorul Emil Ceban, în vederea discutării perspectivelor de colaborare în viitor. Ulterior, aceștia au susținut două prelegeri din seria State of the Art, pentru cadre didactice, studenți și medici rezidenți, și au organizat workshopuri pentru medicii rezidenți aflați în perioada de pregătire clinică, împărtășind experiența și expertiza lor în domeniul profesat.

Vizita specialiștilor este organizată în cadrul proiectului „Implicarea cadrelor medicale înalt calificate din diasporă în dezvoltarea țării de origine” („DiaMed@USMFNicolaeTestemițanu”).

Inițiativa a fost lansată de USMF „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova cu suportul proiectului „Fondul de consiliere în politici”, finanțat de Ministerul Federal German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (BMZ) și implementat de către Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ).

Acest material a fost scris și redactat de echipa USMF. Informațiile prezentate în acest material nu reflectă nici într-un mod opiniile echipei #diez.

Taguri: #promoUSMF
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente