În cadrul unei conferințe de presă susținute în data de 18 decembrie 2023, ministrul educației și cercetării, Dan Perciun, a anunțat că autoritățile au lansat primul pachet de măsuri de debirocratizare în sistemul educațional din Republica Moldova. Potrivit lui Dan Perciun, problema „excesului de hârtii” ocupă prea mult timp cadrelor didactice, acest lucru influențând într-o manieră negativă procesul de lucru cu elevii. Pachetul se referă la debirocratizarea instituțiilor de învățământ general, în special cele de tip școală.
Din cele menționate de ministru, dar și de secretara de stat, Valentina Olaru, din sistemul educațional va fi înlăturat procesul de evaluare externă, dosarul privind activitatea Consiliului Elevilor, raportul semestrial statistic și alte chestiuni.
O altă noutate bună este că, în timpul apropiat, ministerul va elabora pentru profesori o proiectare de lungă durată tipizată și o proiectare zilnică. Valentina Olaru menționează că profesorul va primi aproximativ „peste 60 % din timpul său didactic pentru a se gândi cum să facă acest proces mai bine și mai eficient, decât să se gândească: «Eu când să scriu aceasta pe foaie?»”.
🟣 Procesul de evaluare externă va fi suspendat începând cu 1 ianuarie 2024.
„Aceste controale externe rareori aveau rezultatele scontate și rareori contribuiau semnificativ la calitatea procesului educațional. Erau foarte mult axate pe verificarea existenței documentației în instituția de învățământ și mai puțin răspundeau la întrebarea dacă se face educație de calitate în instituția respectivă”, a menționat Dan Perciun.
🟣 Nomenclatorul tip al educației școlare și rapoarte va fi simplificat. Acest nomenclator reprezintă o listă a actelor ce trebuie să existe în școli. Astfel, numărul lor va fi redus semnificativ și, pe alocuri, va fi modificat modul de aprobare și verificare a acestora.
Printre modificările anunțate de autorități se mai numără:
# excluderea aprobării proiectelor de lungă durată de către director sau director adjunct;
# excluderea aprobării proiectelor zilnice de către director sau director adjunct (în a doua etapă, proiectele zilnice vor fi elaborate centralizat și vor fi puse la dispoziția cadrelor didactice);
# excluderea raportului semestrial sau anual de statistică (raport în care se menționează numărul de ore, numărul de evaluări, media semestrială etc.);
# excluderea matricei de specificație în elaborarea tezelor semestriale și înlocuirea ei cu un tabel de corelare între competențele specifice, obiectivele de evaluare și gradul de complexitate a sarcinilor;
# excluderea completării de către profesori a documentelor aferente ce vizează întocmirea listei elevilor din familiile socialmente vulnerabile (acestea sunt responsabilitățile asistentului social);
# excluderea dovezilor cu referire la activitatea de diriginte ce erau anterior în nomenclator;
# excluderea proceselor-verbale a ședințelor cu părinții;
# trecerea la formatul electronic al dosarelor elevilor;
# excluderea registrului de evidență a activităților de dezvoltare profesională a membrilor comisiei metodice;
# modificarea raportului anual al activității comisiilor metodice;
# excluderea registrului alfabetic al elevilor;
# excluderea obligativității notelor informative cu privire la realizarea obiectivelor din programul de dezvoltare strategică a instituției;
# excluderea obligativității registrului de audiență a cetățenilor.
De asemenea, va fi exclus dosarul privind activitatea Consiliului Elevilor.
„Consiliul Elevilor este un organ de autoconducere școlară. El își elaborează un plan de activitate, dar nu este obligat să facă procese-verbale și să strângă toate hârtiuțele cum făcea anterior, mai ales că nu le făceau elevii, dar tot profesorii. Elevii aveau alte priorități și ei mai ușor zic «nu» decât un cadru didactic”, a menționat Valentina Olaru. Secretara de stat a mai adăugat că ministerul va opta pentru un singur raport anual.
Cel de-al doilea pachet de măsuri va fi anunțat în următoarea jumătate de an.