În ziua de 6 decembrie 2023, a fost realizat încă un pas important întru îmbunătățirea infrastructurii educaționale a învățământului superior ingineresc în regiunea dintre Prut și Nistru. În cadrul proiectului de colaborare dintre Guvernul României și Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova, la UTM, Facultatea Urbanism și Arhitectură (FUA), a avut loc inaugurarea Sălii Expo „Ion Mincu” – un spațiu modern, digitalizat, destinat inovației și dezvoltării educației. Acest eveniment reprezintă nu doar o etapă semnificativă în relația strânsă dintre cele două țări, ci și o manifestare a angajamentului față de creșterea calității educației superioare în Republica Moldova, prin ajustarea acesteia la standarde europene.
Evenimentul a fost deschis de către d-na Olga Harea, conf. univ., dr., decana Facultății Urbanism și Arhitectură a UTM, care și-a exprimat recunoștința față de toți partenerii implicați în cadrul Proiectului Transfrontalier „Îmbunătățirea infrastructurii educaționale a învățământului superior ingineresc între Prut și Nistru” pentru munca realizată în echipă, dedicație și motivația de a reuși.
Astăzi este o zi importantă pentru UTM, ziua în care celebrează inaugurarea Sălii Expo, care va purta de azi înainte numele arhitectului, inginerului și profesorului Ion Mincu. Data de 6 decembrie 2023 nu este una întâmplătoare. În această zi, îi aduc omagiu arhitectului la cei 111 ani de la trecerea sa în eternitate.
Proiectul a conjugat forțele unei echipe devotate. În acest context, doamna decan a mulțumit tuturor celor implicați în realizarea acestuia: dlui rector, prof. univ., dr. hab. Viorel Bostan, dnei prorector, Daniela Pojar, Diana Andronovici, Corina Mardari, dlor Radu Andronic, Vasile Chetroi, șeful DTIC și studenților: Vlad Melnic, Alina Condrea, Alexandrina Postolache, Valentin Bbabeică, Octavian Voloșin, Andrei Vîrlan.


„La prima vedere, nu e o muncă deloc complicată, însă în realitate, e o muncă imensă, posibilă doar cu ajutorul celor menționați. Sperăm să aplicăm și să implementăm și alte proiecte. Sperăm la o colaborare frumoasă și cu alți studenți și profesori, deoarece lucrurile frumoase se fac în echipă.”, a concluzionat dna decan.
Prezent la inaugurare, rectorul UTM, prof. univ., dr. hab. Viorel Bostan a subliniat angajamentul UTM de a urma în mod consecvent strategia universității, menționând:
Ce se întâmplă astăzi, de fapt, nu este ceva ieșit din comun, orice se petrece în universitate urmează o strategie adoptată încă în 2017, o strategie prin care se craeză o universitate SMART, o universitate inteligentă, o universitate digitalizată ori tehnologiile informaționale și procesele de digitalizare sunt de fapt, cheia oricărei reforme de învățământ superior.
Onorând invitația de a participa la eveniment, dl Nicolae-Viorel Trif, administratorul Companiei de Proiectare și Consultanță „ANARECOM REGIOSERV” SRL, Galați, România a subliniat rolul UTM, angrenată procesului de digitalizare a învățământului superior, consecventă acțiunilor de modernizare pentru a oferi studenților oportunitatea de a se perfecționa la cele mai înalte standarde și importanța implementării acestui proiect, care asigură o infrastructură adecvată pentru un învățământ de calitate, la standarde europene. Cu ocazia sărbătorilor, care vin să ne umple inimile de beatitudine, dl Trif a dăruit FUA-UTM o imprimantă 3D – un cadoul util și necesar dezvoltării profesionale a UTM-iștilor.
Proiectul „Îmbunătățirea infrastructurii educaționale a învățământului superior ingineresc între Prut și Nistru” reprezintă rezultatul eforturilor conjugate ale Guvernului României și Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova de a sprijini și dezvolta sistemul educațional superior în regiune. În cadrul acestui parteneriat strategic s-au identificat multiple nevoi și oportunități de a moderniza infrastructura universitară, încurajând în acest sens excelența și performanța academică, prin formarea competențelor necesare inserției profesionale a studenților și al satisfacerii nevoilor de competențe ale mediului socio-economic.


Sala Expo „Ion Mincu”, care poartă un nume sonor în arhitectura românească, este încă o realizare remarcabilă în cadrul proiectului sus-numit. Dotată cu echipamente de ultimă oră, inclusiv pentru asigurarea conexiunii audio-video, cu un design elegant și actual, Sala Expo oferă un mediu propice pentru desfășurarea expozițiilor și nu doar. Devenită un centru modern și bine dotat, Sala Expo „Ion Mincu” devine un nucleu al încurajării gândirii netradiționale, inovației și creativității în rândul studenților și profesorilor.
Inaugurarea Sălii Expo „Ion Mincu” reprezintă o nouă avansare în direcția modernizării infrastructurii educaționale, cât și motivație întru creșterea calității învățământului superior, prin alinierea acestuia la standardele europene. Astfel, adaptat nevoilor academice actuale și viitoare, acest nou spațiu va forma un mediu stimulativ întru valorificarea și diseminarea rezultatelor cercetărilor și creațiilor studenților și profesorilor, contribuind în acest mod la promovarea unei culturi a excelenței, performanței și inovării.
Deschiderea Sălii Expo „Ion Mincu” marchează un moment semnificativ în eforturile de consolidare a colaborării dintre România și Republica Moldova în domeniul educației superioare. Această inițiativă nu doar întărește legăturile dintre cele două țări, dar și evidențiază angajamentul comun pentru creșterea calității și a relevanței educației superioare în regiune. Astfel, Sala Expo „Ion Mincu” devine un simbol al progresului, excelenței educaționale, creativității și inovării din învățământul superior în zona dintre Prut și Nistru, cu potențial și perspective mărețe.
La eveniment au mai participat în format online dr., arh., Emil Ivănescu – Preşedinte al OAR, Bucureşti România și dr., arh., Dragoș Ciolacu – Preşedinte al Uniunii Arhitecţilor din România, Iaşi-Vaslui.
Acest material a fost scris și redactat de echipa UTM. Informațiile prezentate în acest material nu reflectă nici într-un mod opiniile echipei #diez.