Reforma justiției, securitatea energetică, contextul geopolitic – printre subiectele discutate la forumul EUROSFAT 2023

# RO fullHD

Negocierile de aderare ale Republicii Moldova la UE, reforma justiției, securitatea energetică, lupta împotriva dezinformării, contextul geopolitic, dar și alte subiecte importante vor fi discutate în cadrul celui mai mare forum românesc de afaceri europene – EUROSFAT 2023. După numeroase ediții de succes în România, evenimentul vine în premieră în Republica Moldova. Forumul se va desfășura în data de 28 noiembrie la Chișinău și 27-30 noiembrie la Bălți, Ungheni și Ceadâr-Lunga.

Evenimentul din Chișinău, cu genericul „Uniunea Europeană și noi orizonturi”, va întruni oficiali europeni, dar și experți din Belgia, România și Republica Moldova, discuțiile fiind concentrate pe noile orizonturi în următoarele domenii:

#NoiOrizonturi pentru aderarea Republicii Moldova la UE 

În cadrul sesiunii plenare, experții în politici și reforme europene vor aborda progresele înregistrate de țara noastră la peste un an de la primirea statutului de țară candidată pentru aderarea la UE prin prisma respectării nivelului de îndeplinire a celor 9 recomandări ale Comisiei Europene, perspectivele deschiderii negocierilor de aderare cu UE, cooperarea regională cu statele membre în perspectiva aderării Republicii Moldova la UE, dar și proiectele de dezvoltare regională dintre Moldova și România. 

#NoiOrizonturi în justiție și democrație 

Ce reforme sunt necesare pentru a adera la Uniunea Europeană, prin prisma bunei guvernări, a democrației și a statului de drept? Răspunsul la această întrebare va fi discutat detaliat în cadrul unui panel dedicat, care va aborda reforma justiției și lupta împotriva marii corupții, dar și instrumentele de protejare a democrației, precum drepturile omului și integritatea procesului electoral, inclusiv provocările legate de participarea și implicarea cetățenilor din regiunea transnistreană.

#NoiOrizonturi în dezvoltarea antreprenoriatului și a piețelor financiare

Forumul EUROSFAT va aduce în atenție și subiecte ce țin de economia unei țări candidate la UE. Experții vor discuta despre adaptarea și integrarea companiilor moldovenești în lanțurile valorice europene, asigurarea unui mediu macrofinanciar favorabil, dar și combaterea economiei informale. De asemenea, participanții vor evidenția soluții pentru sporirea potențialului economic și accelerarea creșterii economice, dar și promovarea modelelor de afaceri durabile din perspectiva mediului, societății și guvernanței. 

#NoiOrizonturi în sustenabilitate și sistemul energetic 

Sustenabilitatea este esențială pentru o țară candidată UE, de aceea unul dintre panelurile EUROSFAT 2023 va fi dedicat viitorului mediului și al sistemului energetic din Moldova. Experții vor discuta despre calea spre securitatea și eficiența energetică, reformarea sistemului taxelor de mediu, echilibrarea obiectivelor economice și de mediu, dar și punerea în aplicare a mecanismului de responsabilitate extinsă a producătorului (REP).

#NoiOrizonturi în oportunități educaționale și profesionale

UE poate aduce numeroase oportunități pentru generațiile viitoare din Republica Moldova. Astfel, experții din cadrul forumului vor aborda politicile sociale și viitorul muncii, crearea agenției Erasmus+ în Moldova, dar și combaterea fenomenului „brain drain„ (emigrarea persoanelor calificate). Mai mult decât atât, discuțiile se vor axa și pe educația de calitate, formarea de competențe, dar și parteneriate intergeneraționale și intersectoriale.

#NoiOrizonturi în securitate și reziliență

Ultimul panel din cadrul evenimentului va fi dedicat Republicii Moldova în timp de criză, dar și sporirii rezilienței la viitoarele provocări. Participanții vor pune în discuție securitatea energetică, dezvoltarea infrastructurii și diversificarea resurselor alternative. Vor aborda securitatea cibernetică și lupta împotriva dezinformării. Mai mult decât atât, dialogurile se vor axa și pe politica de securitate în contextul geopolitic actual și al prezenței trupelor ruse pe teritoriul RM. La final invitații se vor axa pe securitatea de mediu și reziliența în contextul cataclismelor ecologice.

Pentru a afla mai multe detalii, dar și a te înscrie gratuit la EUROSFAT 2023, accesează: https://eurosfat.ro/2023-republica-moldova

Forumul EUROSFAT 2023, cu genericul „Uniunea Europeană și noi orizonturi”, este organizat de către Centrul de Expertiză Europeană „Europuls” din România și Centrul Analitic Independent „Expert-Grup” din Moldova, cu susținerea financiară a Fundației Soros Moldova, a Uniunii Europene și a Fundației „Friedrich Ebert”.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente