Tinerii din Republica Moldova pot obține o bursă de studii la College of Europe. Instituția este divizată în trei universități – cea din orașul Bruges din Belgia, alta în cartierul Natolin din Varșovia, Polonia și una în orașul Tirana din Albania. Pe lângă obținerea unor burse de studii la College of Europe, studenții moldoveni pot beneficia și de o bursă de separată oferită de Universitatea din Natolin pentru o serie de specialități în care și-ar dori să-și continue studiile.
Cum are loc procesul de admitere
- Toți candidații care își doresc să obțină o bursă la College of Europe trebuie să dețină o diplomă universitară care să cuprindă 240 de credite ECTS (Sistemul european de transfer și acumulare a creditelor).
- Candidații trebuie să dețină nivelul B2 de cunoaștere al limbii engleze, și cel puțin A1 în cazul limbii franceze.
- Sunt acceptați studenții care dețin o diplomă de licență și au finalizat cel puțin primul an de masterat.
Candidații trebuie să își depună dosarul online, prin intermediul portalului de înscrieri de pe acest site. Dosarul trebuie să includă:
# CV-ul;
# scrisoarea de motivație;
# cererea de bursă;
# diplomele obținute.
Toți candidații, inclusiv studenții care nu solicită o bursă, trebuie să indice comitetul de selecție în formularul de candidatură. În cazul în care nu există un comitet de selecție, aceștia pot selecta „Fără comitet de selecție – College of Europe ”, iar în consecință, cererea lor va fi evaluată direct de către administrația instituției.
Printre programele de masterat se numără:
# Studiile Economice Europene;
# Dreptul European;
# Studiile Politice și de Guvernanță Europeană;
# Studiile privind Relațiile Internaționale și Diplomația UE.
Informații care vizează în mod special oferta pentru studenții moldoveni
Solicitanții moldoveni beneficiază de o serie de oportunități pentru a-și susține studiile. Tinerii sunt automat eligibili pentru bursa în cadrul Politicii Europene de Vecinătate în momentul depunerii cererii, precum și pentru bursa programului EU4Youth. Solicitanții moldoveni pot, de asemenea, să aplice pentru burse separate oferite de Natolin:
# bursa de istorie – pentru cei interesați de istoria europeană;
# bursa de jurnalism – pentru cei interesați de jurnalism.
Ambele sunt acordate pe baza motivației și a meritului.
Toate bursele acordate candidaților moldoveni sunt cu acoperire integrală: taxele de școlarizare, cazarea și masa, două excursii de studiu, cursuri de limbă și cursuri introductive, asistență medicală și acces la toate evenimentele extracurriculare oferite de College of Europe.
Informații despre campus, viața de student și perspectivele profesionale
Pe parcursul celor 10 luni de studii, în afară de programul de bază de cursuri, studenții masteratului de Arte în Studii europene interdisciplinare au acces la cursuri deschise, conferințe la nivel înalt, dezbateri și activități extracurriculare, de la cultură, eforturi artistice până la activități sportive. Studenții pot beneficia de facilități sportive interioare și exterioare, precum și de o bibliotecă bine aprovizionată, camere individuale complet echipate și un restaurant care oferă mese de trei ori pe zi. Universitatea din Natolin este situată pe o rezervație naturală de 120 de hectare în suburbia Ursynow din Varșovia, accesul fiind deschis doar pentru studenți și personal.
De asemenea, tinerii au acces la servicii de consiliere și sprijin. Serviciul de carieră Natolin oferă tutoriale individuale de carieră, precum și ateliere de dezvoltare profesională orientate spre îmbunătățirea perspectivelor de carieră ale studenților. Mai mult de o treime dintre absolvenții colegiului se angajează în instituțiile și agențiile UE, în organizațiile internaționale și în serviciile diplomatice, iar o altă treime intră în companii, firme de consultanță și cabinete de avocatură după absolvire.
Persoanele interesate pot depune dosarul până pe 16 ianuarie 2024. Preselecția candidaților va avea loc în perioada februarie-martie 2024. Interviurile candidaților preselectați vor urma în lunie martie-mai. În cele din urmă, o decizie privind admiterea candidaților și oferta de bursă va avea loc până la începutul lunii iulie.
Colegiul Europei este o universitate privată, fondată în 1949 la Bruges, Belgia, care în 1992 şi-a creat un nou centru la Tirana, Albania, fiind considerată una dintre cele mai vechi şi prestigioase instituții de studii postuniversitare din Uniunea Europeană care pregăteşte funcţionari de înaltă calificare pentru structurile de stat implicate în realizarea politicilor publice în domeniul economiei, justiţiei, diplomaţiei şi afacerilor europene.
Dacă dorești să fii mereu la curent cu cele mai noi oportunități #diez, ești mereu binevenit(ă) și pe canalul nostru de Telegram.