Personal, am fost încântată de această propunere, deoarece am vrut să cunosc cât mai multe detalii din spatele producției acestui film. În opinia mea, cei doi tineri și-au jucat impresionabil rolurile, fiind copii de 12 și, respectiv, 10 ani când au pășit pentru prima oară pe platoul de filmare. În continuare, vă invit să-i descoperiți pe Nicolae și Tincuța așa cum i-am văzut eu – mici războinici ai luminii, cu suflete dedicate și recunoscători pentru experiența pe care au avut-o.
Vă sugerez pentru început să vedeți însăși trailerul de la care a început istoria acestui interviu.
Nicolae Cernomaz (Victor în film) este acum elev în clasa XI-a, profilul Istorie și Drept, la Liceul Academiei de Științe a Moldovei, mai nou Liceul Teoretic Republican „Aristotel“. Tânărul este pasionat de istorie, științe politice, relații internaționale, geopolitică, geografie. La fel, are pasiune și pentru literatura universală. Totuși, deține o iubire aparte pentru actorie.
Nicolae mi-a povestit că întâmplător a ajuns să lucreze pe platoul de filmări a peliculei autohtone „Tunete”. Acesta a fost observat de către regizorul filmului, Ioane Bobeică, și de către producător filmului, Marin Madan, la o tabără de copii de la centrul Artico.
Nu am fost la casting și nu mă gândeam că o să am un rol într-un film, mai ales într-un lungmetraj autohton. Însă mama a fost contactată și i s-a spus că am fost văzut ca un tipaj perfect pentru unul dintre rolurile principale într-un film. Ni s-a prezentat scenariul și ne-am întâlnit cu echipa de producție. Când am înțeles subiectul filmului și ce probleme actuale ale societății tratează, am rămas impresionat și am spus «da, acest proiect va fi cu succes» și am acceptat.
Filmările pentru lungmetrajul „Tunete” au fost realizate cu cinci ani în urmă, înainte de pandemia COVID-19 și războiul declanșat în Ucraina. Prin urmare, Nicolae, în acea vreme, în special când s-a filmat trailerul pentru lungmetraj, avea vârsta de 11 ani și vârsta de 12 ani când a pășit pentru prima oară pe platoul de filmare, iar acum este un tânăr de 17 ani. Astfel, am fost plăcut surprinsă de profunzimea cu care a tratat scenariul și subiectele abordate în film la o vârstă atât de fragedă.
Vioristul care a ales să distrugă concepte sociale
Nicolae a spus că înainte se ocupa cu muzica. Acesta a cântat la vioară timp de peste un an, iar în ultima zi s-a organizat un mic concert, unde a cântat la instrumentul său cu coarde – eveniment la care a și fost observat de către producător și regizor.
Am văzut printre spectatori că două persoane erau cu o cameră și vorbeau între ele, probabil discutau pe cine să selecteze pentru rol. Eu nu intuiam nimic atunci, doar când m-am întâlnit fizic cu ei, mi-am dat seama cine erau.
Prima zi pe platoul de filmare a fost ca o surpriză pentru tânăr, căci inițial acesta nu înțelegea cum decurg activitățile pe un platou de filmare. Nicolae a făcut cunoștință cu întreaga echipă cu un an înainte, atunci când s-a filmat trailerul pentru pelicula cinematografică, destinat pentru o campanie de strângere de fonduri în 2017.
Inițial, am perceput asta ca un joc, nu știam care, de fapt, sunt bazele actoriei și cu ce se mănâncă pâinea profesiei de actor. Analizând, am înțeles că cel mai important este să fiu veridic și să joc adevărat rolul. Veridicitatea și modul cum actorul își exprimă emoțiile într-un film înseamnă un succes adevărat.
Cu un an înainte de filmări, tânărul a urmat un curs de actorie la Teatrul Național „Mihai Eminescu”, sub îndrumarea doamnei Margareta Pântea. Acesta a reușit să joace și în spectacolul „Copiii în cătușele Siberiei”.
Echipa de producție l-a inspirat pe Nicolae, l-au crescut într-un fel. A fost inspirat de acești tineri care, la o vârstă tânără de 25-26 de ani, deja lucrau asupra propriului film. Tânărul a comparat procesul de muncă din interiorul filmărilor cu munca unei echipe de fotbal, „indiferent cine marchează golul, victoria este a tuturor”.
Eu am înțeles din start că sunt tineri motivați în ceea ce fac, tineri care depun un efort și își ating toate scopurile și am încercat în primul rând să fiu serios și să lucrez printr-un dialog constructiv. Noi cu toții am început să credem că proiectul va fi de succes.
— Ce ți-a plăcut cel mai mult în timpul filmărilor?
— O să vă amuzați, dar viața la sat!
Interacționând cu localnicii și cu tinerii de acolo, eu am văzut realitatea cu alți ochi. Am văzut cum noi, cei din mediul urban, trăim în contrast cu cei de la sat. Veșnicia s-a născut la țară! Acei oameni încontinuu păstrează tradițiile și sunt foarte primitori. Mereu când ne-am adresat la ei, aceștia ne-au ajutat cu inima deschisă. Sunt oameni extraordinari.
Cel mai dificil moment din timpul filmărilor pentru Nicolae a fost să învețe să nu-i fie frică de animale.
Am un pic din această fobie. Eu mă temeam și Tinca se temea, chiar și unii membri ai echipei de filmare se temeau de acele animale, însă ne-am adaptat. Timp de cinci săptămâni, am înțeles că nu este strașnic, am început chiar și să mă joc cu ele. Este foarte complicat să lucrezi cu animalele, căci unui om poți să-i explici de câte duble sunt nevoie sau cum să joace un rol, însă unui animal nu ai cum. Animalul nu are rațiune și nu poate gândi. Astfel, a fost foarte greu să le ținem liniștite și să ne iasă un cadru natural.
Nicolae a mai povestit că, în procesul de lucru cu animalele, întreaga echipă a încercat să fie calmă, pentru că dacă acestea văd și percep o atmosferă tensionată de lucru, vor fi mai zbuciumate. Astfel, toți au încercat să evite să le agite.
Tânărul a menționat că niciun animal nu a avut de suferit în timpul filmărilor.
Nicolae a fost însoțit de mama sa pe platoul de filmare. În subtitrări, numele acesteia apare cu precizarea „bonă”, având în vedere că ea a avut grijă atât de Nicolae, fiul ei, cât și de Tincuța, a doua eroină principală din lungmetraj. Nicolae îi este foarte recunoscător mamei sale pentru răbdarea pe care a avut-o, întrucât ea uneori era lângă el pe platoul de filmare câte 14-16 ore.
Au fost zile când puteam să ne pornim la șase dimineața și să terminăm filmările la ora 1.0. Apoi, pe la două noaptea ajungem acasă, dormeam până pe la ora 4.0 și a doua zi iarăși eram pe platoul de filmări.
Cu Tincuța, colega sa de platou, Nicolae a legat o prietenie strânsă.
Ne ajutam reciproc, fiindcă înțelegeam că noi lucrăm pentru un scop comun și că povestea filmului, de fapt, este despre noi. Nu este despre adulți sau așa cum unii cred că este despre conflictul armat de pe Nistru. Subiectul filmului este povestea celor doi copii din clase sociale diferite, dar și alte probleme care sunt abordate în film, așa precum criza de valori, criza identitară, sărăcia prin care trec mai multe localități rurale din Republica Moldova, migrația în masă, analfabetismul și abandonul școlar – probleme pe care noi nu trebuie să le negăm.
După părerea lui Nicolae, mesajul per ansamblu pe care lungmetrajul „Tunete” îl transmite este să nu neglijăm adevăratele probleme cu care se confruntă societatea moldovenească în urma războiului.
Noi, prin prisma unui câmp minat, am redat care sunt efectele unui război, nu doar asupra unui stat anumit sau a anumitor părți, dar asupra întregii omeniri. Noi trebuie să ne gândim la nivel global, deoarece noi, prin intermediul istoriei, putem să explicăm spre ce progres tinde o societate sau care ar fi regresul la care, cu părere de rău, poate să ajungă o societate. De asemenea, filmul abordează și tema educației, deoarece aceasta în spațiul rural lipsește. După cum s-a redat în film, mulți copii nu sunt înscriși nici măcar într-un ciclu de învățământ gimnazial, mulți dintre ei provin din familii social vulnerabile sau sunt discriminați pe baza criteriului etno-ligvistic. Astfel, filmul are rolul de a sensibiliza populația și de a o face să-și pună întrebări.
Nicolae spune că personajul său – Victor – dă dovadă de un sistem de valori și virtuți civice care trebuie apreciate, deoarece, fiind un tânăr dintr-o familie înstărită, acesta este modest, comunicabil, amabil, cumsecade, iar prin intermediul prietenii sale cu Zinca demonstrează cum se poate de luptat împotriva diferențelor sociale.
Scena în care Victor o invită pe Zinca la el acasă și dorește să o servească cu unele gustări a fost cea care s-a filmat cel mai greu, dar și cea care a devenit cel mai amuzant moment din timpul filmărilor.
Am pierdut o zi întreagă, deoarece era un moment în care personajul meu trebuia să servească o băutură de pe timpul sovietic – Cogâlnic. La sate s-au mai păstrat băuturile sovietice, însă la orașe nu mai sunt. A trebuit să fac în jur de 20 de duble, în care trebuia să beau această băutură. Uite că așa am băut doi litri. Până la urmă, am râs și a ieșit băutura pe nas. Acesta a fost cel mai hazliu moment din timpul filmărilor.
La premiera închisă a filmului „Tunete”, Nicolae a spus că în el s-a trezit un sentiment de nostalgie. Tânărul își dorește să se reîntoarcă pe platoul de filmare, pentru că și-ar dori să retrăiască acea experiență, dar deja la o vârstă mai diferită. Momentan, tânărul se axează pe reușita academică. Acesta nu dorește să meargă în continuare profesionist pe calea actoriei, dar ar dori să aibă uneori tangență cu ea. Tânărul vrea o carieră în diplomație și relații internaționale.
Tincuța Josan (Zinca în film) este o tânără de 15 ani din Chișinău, care frecventează Instituția Privată Liceul „Da Vinci” din capitală și încearcă să combine viața de elevă cu cursurile de actorie de la Teatrul Național „Mihai Eminescu”, iar în restul zilelor care îi rămân face voluntariat în cadrul Consiliului Local de Tineret Centru. De asemenea, Tincuța iubește artele plastice, în special, desenul.
Precum colegul său, tânăra nu a avut parte de un casting, aceasta fiind selectată în cadrul unei activități extracurriculare pe care o frecventa.
Am avut norocul să fiu persoana aleasă pentru a înscena acest rol. Frecventam tabăra de vară la Quo Vadis, iar doi tineri [Ioane și Marin] se aflau într-o clasă cu o camera în mână. Au solicitat să facă niște fotografii cu mine. Pe urmă, am aflat că aceștia căutau, de fapt, o actriță pentru filmul lor.
În prima zi de filmări, Tinca a avut un mix de emoții format din bucurie, nerăbdare și un pic de timiditate. Nu își cunoștea bine colectivul și, pe lângă toate, urma să lucreze cu oameni mai mari decât ea. Tânăra avea atunci în jur de 10 ani când s-a filmat în lungmetrajul „Tunete”. Totuși, în timp scurt, a reușit să-i cunoască pe toți și s-a degajat.
Fiind copil mic, nu înțelegeam importanța sau onoarea pe care aveam să o duc în spate. Totuși, dădeam tot posibilul să joc natural. Cel mai mult mi-au plăcut amintirile pe care le-am creat împreună cu membrii colectivului. Uneori, simt o anumită nostalgie când îmi aduc aminte de clipele petrecute alături de ei.
Tânăra a povestit că cele mai neplăcute momente din timpul filmărilor pentru ea erau zilele matinale, când era nevoită să se trezească devreme, în special în zilele de vară. La fel, vara este și foarte cald, temperaturile sunt ridicate și doar spre seară se răcorește. În contrast, cea mai memorabilă scenă pentru Tincuța a fost cea în care pleacă să fure cireșe, deoarece niciodată nu mai mâncase atât de multe cireșe deodată.
Această experiență [filmările] m-a învățat că numai prin muncă poți obține rezultate. După cum am menționat mai devreme, chiar dacă nu îmi plăcea să mă trezesc dis-de-dimineață și să plec în sate, chiar dacă uneori mă supăram că trebuie să refacem aceleași scene de foarte multe ori sau că veneam târziu acasă, oricum perseveram și îmi făceam lucrul până la capăt. Vorbesc despre experiența mea și sper să inspir tinerii să își urmeze visurile, să aspire la ceva, iar în final să-și împlinească dorințele.
Tincuța spune că între ea și eroina ei – Zinca, fata de la sat pe care o jucă în lungmetraj – ar fi un element comun, și anume firea curioasă și dorința de a afla cât mai multe.
Întâlnirea cu Alexa și momentul din film care a marcat-o
Tânăra a spus că zilele de filmare erau obositoare, dar interesante. Toată vara a petrecut-o în sat, alături de diverse animale și, desigur, în fața camerei. Întreaga zi o petrecea alături de colegii săi. Discuta frecvent cu Nicolae despre școală și despre alte nevoi de-ale elevilor. Își aduce aminte cum el îi povestea despre materiile de la școală pe care ea abia urma să le studieze, de exemplu, fizica.
Mi-a plăcut să lucrez cu echipa de producție a filmului, chiar dacă toți erau mai mari decât mine. În anumite momente, mă gândesc la acele clipe, la tot lucrul și efortul depus alături de ei.
Tincuța a povestit că pe platoul de filmare a cunoscut-o pe Alexa.
Nu, nu este o persoană, ci o cameră de filmat. Nicu, cameramanul, mi-a permis într-o zi să fac o simplă filmare. Am rămas fascinată de aceasta aparatură și eram curioasă să aflu mai multe.
Tânăra a zis că-i mândră de lucrul pe care l-a depus și așteaptă premiera filmului, întrucât vrea să vadă reacțiile celor dragi, mai ales că știe că mulți oameni așteaptă cu nerăbdare produsul final.
Acest film informează tânăra generație despre conflictele armate care au avut loc nu mai mult de 30 de ani în urmă. Pe lângă tema războiului, aici se promovează curajul și lupta împotriva fricilor ascunse adânc în suflet. De asemenea, sunt prezentate sacrificiile pe care trebuie să le facem în anumite situații.
Tânăra mi-a povestit că deși sună ciudat, o anumită scenă de la sfârșitul filmului are o semnificație profundă pentru ea. Vorbim despre sacrificiul pe care Iacob, tatăl Zincăi din lungmetraj, îl face pentru a-i salva pe cei doi copii de pe câmpul minat. Această scena a pus-o pe gânduri, deoarece a intrat în profunzime în pielea personajului său pentru a înțelege situația în detaliu, astfel a fost marcată de emoțiile trăite.
Notiță de la autoare
Cu permisiunea voastră, o să las un comentariu mic de final. Nu este pentru prima oară când mă prind cu gândul că generația care vine din urma mea poate să mă uimească prin dedicarea, atitudinea și gândurile proaspete. Cred că trebuie să-i lăsăm să viseze mai mult, chiar și mai mult decât am făcut-o noi la timpul nostru. Nu trebuie să ne temem că o să-i pierdem printre nori, cred că noi putem deveni acea ancoră care să-i țină aproape de pământ. Talentele trebuie susținute, frumosul – promovat, binele – ocrotit și inițiativele – lăudate.
Filmul „Tunete” relatează drama localnicilor din satele de lângă terenurile minate rămase după războiul de pe Nistru. Filmările au avut loc în perioada iunie-septembrie 2018 în satul Ustia, raionul Dubăsari și au durat 55 de zile. Premiera lungmetrajului a avut loc pe 5 octombrie. De asemenea, filmul „Tunete”, în regia lui Ioane Bobeica, a fost înaintat la premiile Oscar. Astfel, lungmetrajul va concura cu alte zeci de filme la categoria „Cel mai bun film străin”. Pentru a afla detalii despre producția cinematografică, urmăriți pagina oficială a filmului.
Reamintim că, în 2023, în premieră pentru cinematografia modernă a țării, la selecția națională au participat patru filme produse în Moldova.
