Château Vartely vă așteaptă la Festivalul Vinului. Vizitatorii vor putea degusta gratuit cinci tipuri de vinuri

ZNV – Vartely (1)

Pe 7 și 8 octombrie, Château Vartely, vinăria recunoscută pentru vinurile sale excepționale, va găzdui un eveniment special dedicat obiceiurilor noastre de vinificație. În acest an festivalul va marca, de asemenea, cei 15 ani de la deschiderea complexului turistic și promite o atmosferă plină de bucurie și distracție.

Festivalul Ziua Națională a Vinului va debuta sâmbăta la ora 12.00 și va continua până la ora 20.00, timp în care vizitatorii vor avea ocazia să descopere diversitatea și bogăția tradițiilor noastre dar și gustul desăvârșit al soiurilor locale transformate în vin.

Participanții la acest eveniment deosebit vor beneficia de o experiență unică, inclusiv degustarea nelimitată a cinci tipuri de vinuri: alb, roșu și rose, provenite din soiuri exclusiv autohtone, gama TOTEM (Rara Neagră, Fetească Neagră, Fetească Neagră rose, Feteasca Regală, Viorica). Această călătorie în universul vinului moldovenesc va fi însoțită și de bucate tradiționale, pregătite după rețeta bucătarului Chateau Vartely.

Printre activitățile planificate, se numără excursii ghidate prin vinărie la fiecare oră, proiecții interactive ale „Legendei Vinului” pe baricurile din beciul vinariei, muzică și distracție pentru toate vârstele, animatori pentru cei mici, decor tematic și zone foto.

Pentru a ne asigura că fiecare din cei prezenți vor primi o experiență de neuitat, fiecare oaspete va primi la intrare un tichet personalizat, în baza căruia i se vor servi bucatele incluse în meniul special elaborat pentru festival dar și vinurile oferite la degustare.

Și pentru că, vinăria Chateau Vartely întotdeauna este bucuroasă să primească în vizită familii cu copii le oferă facilități și pentru cei mici: intrare gratuită pentru copiii până la șapte ani, iar pentru copiii cu vârste între 7 și 14 ani sunt bilete la preț redus și meniu special.

Pentru a facilita accesul la eveniment, s-a organizat transport din Chișinău, tur-retur. Plecarea e din parcarea de lângă hotelul Turist de pe Bulevardul Grigore Vieru, la ora 12.00. Întoarcerea este programată la ora 19.00.

Prețul de acces la eveniment este de 500 de lei pentru adulți  iar pentru cei mici, prețul variază: copiii până la 7 ani beneficiază de intrare gratuită, copiii cu vârsta între 7 și 14 ani 350 de lei. Transportul se achită suplimentar 120 de lei și se rezervă în avans. Atât biletele  pentru acces la festival, cât si cele pentru transport pot fi achiziționate online, iar rezervarea este obligatorie.

Biletele pot fi procurate din următoarele locații:

iTicket.md

Wine Shop Bar Chateau Vartely, str. Pușkin, 4, Chișinău

Vinăria Château Vartely, str. Eliberării, 170/B, Orhei

vartely.md

Pentru detalii și rezervări, vă rugăm să contactați: [email protected] sau +373 68 500 555.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente