În data de 20 septembrie 2023, Corina Crețu, membră a Parlamentului European și fost Comisar European pentru Politica Regională, Doctor Honoris Causa al ASEM a susținut în fața studenților ASEM o prelegere publică cu genericul „Parcursul european al Republicii Moldova”.
S-a discutat despre importanța drumului european al Republicii Moldova, cu accent pe rolul, oportunitățile și provocările pe care le va avea țara noastră în parcursul de aderare la Uniunea Europeană.

În calitate de membră al Parlamentului European și Comisară Europeană pentru Politică Regională în perioada 2014-2019, Corina Crețu, a contribuit la apropierea Republicii Moldova de Uniunea Europeană, menționând, că în continuare va face tot ce îi stă în putere pentru ca țara noastră să devină parte a Uniunii Europene.

„Republica Moldova este o țară importantă atât pentru Uniunea Europeană, cât și pentru România, contribuind la menținerea stabilității în regiune și fiind un suport important pentru Ucraina, țară aflată într-un război de agresiune crud și nedrept. Tinerii reprezintă forța motrice a oricărei națiuni, iar de ei depinde inclusiv drumul pe care îl va lua Republica Moldova, acum țară candidată pentru aderarea la Uniunea Europeană. Iar ASEM-ul a fost și este bastionul democrației și o instituție de învățământ prestigioasă care crește și cultivă personalități marcante ale Republicii Moldova. Cu siguranţă este necesar să investim în energia tinerilor, în determinarea lor de a face lucrurile cât mai bine, de a lua decizii corecte şi bune pentru un viitor mai bun”, a menționat europarlamentara Corina Crețu.

Discursul invitatei a fost încheiat cu un citat al marelui poet Grigore Vieru: „Eroismul este caracteristic unor oameni care simt, gândesc şi trăiesc într-un mod deosebit nişte lucruri care nu pot fi amânate”, iar „Patriotismul ne păstrează ca oameni, ne înalţă ca sfinţi şi ne curăţă de rugină numele imprimat în metalul veşniciei”.

Întâlnirea istorică s-a finalizat cu o sesiune de întrebări și răspunsuri privind viitorul european al Republicii Moldova.
Acest material a fost scris și redactat de echipa ASEM. Informațiile prezentate în acest material nu reflectă nici într-un mod opiniile echipei #diez.