Astăzi, 24 august, Autoritatea Aeronautică Civilă (AAC) a Republicii Moldova a suspendat Certificatul de operator aerian (AOC) al companiei Air Moldova, din cauza lipsei a cel puțin o aeronavă care ar deține un certificat de navigabilitate valabil. Drept urmare, operatorul aerian a venit cu unele declarații privind Certificatul de operator aerian.
Într-o postare publicată pe Facebook, reprezentanții companiei subliniază că „suspendarea acestuia nu este egală cu retragerea lui”.
Potrivit informațiilor, compania Air Moldova a fost cea care a solicitat benevol suspendarea temporară a certificatului AOC, trecând în prezent prin procedura de restructurare accelerată, despre care a anunțat anterior.
Air Moldova menționează că în urma anunțului publicat de către AAC, a apărut din nou un val de declarații manipulatorii și interpretări denigratoare din partea politicienilor. „Condamnăm toate insinuările și afilierile politice atribuite companiei cu scopul de a manipula opinia publică”, precizează operatorul aerian în mesajul transmis pe Facebook.