Studenții instituțiilor de învățământ superior care au absolvit facultățile de pedagogie vor beneficia de indemnizația de 200 000 de lei la angajare în decurs de cinci ani după absolvirea instituției de învățământ. De asemenea, absolvenții instituțiilor de învățământ profesional tehnic postsecundar vor beneficia de indemnizația de 160 000 de lei. Un proiect de lege în acest sens a fost votat în Parlament în lectură finală.
Una dintre cele mai importante prevederi ale codului ține de extinderea perioadei de acordare a indemnizației anuale pentru tineri specialiști din domeniul educației de la trei la cinci ani. Implicit, va fi majorată suma indemnizațiilor acordate tinerilor specialiști – de la 120 000 de lei la 200 000 de lei, pentru absolvenții instituțiilor de învățământ superior, și de la 96 000 de lei la 160 000 de lei, pentru absolvenții instituțiilor de învățământ profesional tehnic postsecundar.
De asemenea, personalul didactic angajat în instituțiile publice de învățământ din mediul rural și din centrele raionale, inclusiv în UTA Găgăuzia, va beneficia, pe o perioadă de cinci ani de activitate de la începutul carierei, de compensarea cheltuielilor pentru închirierea spațiului locativ, pentru consumul de energie termică și electrică.
La nivelul învățământului general, va fi sporită calitatea serviciilor de asistență psihopedagogică prin includerea acestora la categoria subdiviziuni structurale ale Centrului Republican de Asistență Psihopedagogică.
Noile modificări la Codul educației introduc și noțiunea de Educație multilingvă. Acest concept va permite dezvoltarea competențelor de comunicare eficientă în limbile română și maternă ale elevilor care studiază în instituții cu limba de predare alta decât limba română. În acest scop, ministerul va elabora noi modele de plan de studii pentru aceste instituții de învățământ general, prin care se va oferi posibilitatea ca și alte discipline să poată fi studiate în limba română sau cea maternă. Acest lucru va fi posibil inclusiv datorită implementării Programului național privind învățarea limbii române de către minoritățile naționale, inclusiv populația adultă, pentru anii 2023-2025, aprobat la începutul acestui an de Guvern.
Pentru nivelul învățământului superior vor fi introduse prevederi care vor crea premise de atragere în aulele studențești a practicienilor din domeniile militar, artă, sport și tehnologii informaționale. În premieră, în cadrul instituțiilor de învățământ superior va fi introdusă posibilitatea de realizare a învățământului dual.
Pentru a susține învățarea pe tot parcursul vieții, Guvernul va finanța din bugetul de stat activitățile de formare a adulților în domenii de importanță social-economică majoră. Totodată, descrierea calificărilor va fi adaptată la Cadrul european, ceea ce va facilita procesele de internaționalizare a educației și de recunoaștere a calificărilor pe plan internațional.
Noul ministru al educației, Dan Perciun, a menționat anterior că media minimă de admitere la Pedagogie nu va putea fi mai mică decât 7,00. De asemenea, bursele studenților de la facultățile pedagogice ar urma să crească până la salariul minim pe economie – 4 000 de lei.
modif codul educatiei by Petru on Scribd