Ești interesat(ă) de programul Work and Travel? Află despre experiența Dariei Tarlapan în Ocean City

BeFunky-collage (6)
Foto:Sursă: Daria Tarlapan/arhivă personală

Te-ai întrebat vreodată cum ar fi să călătorești și să muncești în același timp? Daria Tarlapan și-a dorit să viziteze Statele Unite ale Americii și a reușit să facă acest lucru datorită programului Work and Travel. Astfel, în prezent, tânăra se află în Ocean City, un oraș situat în statul Maryland. Te invităm să afli mai multe despre experiența Dariei.

Programul Work and Travel

Daria este originară din Bălți și își face studiile în anul II, la facultatea de Comunicare și Relații Publice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative din București. Studenta a decis să plece în Statele Unite ale Americii pentru trei luni, imediat după absolvirea primului an de facultate, atunci când foarte mulți prieteni de ai săi au plecat prin intermediul programului Work and Travel (WAT) în diferite regiuni din SUA. Programul WAT reprezintă un schimb cultural și de muncă administrat de Departamentul de Stat al SUA și este destinat studenților din diferite țări. Acesta oferă oportunitatea de a trăi și de a lucra temporar într-o altă țară în timpul vacanțelor de vară sau a semestrului universitar. Studenții pot obține locuri de muncă sezoniere în industria ospitalității, în parcuri de distracții, în hoteluri, în restaurante sau în alte afaceri similare. „În ansamblu, programul Work and Travel oferă studenților o oportunitate unică de a călători, de a lucra și de a experimenta o altă cultură, contribuind astfel la dezvoltarea personală și profesională a participanților”, explică Daria.

Sursă: Daria Tarlapan/arhivă personală

Daria a inițiat procesul de aplicare la programul WAT în luna decembrie a anului 2022. „Chiar în data de 31 decembrie am plătit prima rată pentru acest program și eram foarte entuziasmată de tot ce urmează să se întâmple. Am ales orașul Ocean City, o destinație foarte populară pentru studenții din programul Work and Travel, în special pentru cei din România. Este un oraș de pe coasta estică a Statelor Unite ale Americii, situat în statul Maryland. Este cunoscut pentru plajele sale frumoase, pentru activitățile de agrement și pentru atmosfera vibrantă”, relatează tânăra.

Sursă: Daria Tarlapan/arhivă personală

„Ocean City a fost ales cu inima”

„Ocean City a fost ales cu inima și a fost cea mai bună decizie a mea”, povestește Daria. Tânăra este foarte entuziasmată de experiența pe care o trăiește în SUA și a reușit deja să-și formeze primele impresii despre Ocean City. Iată care sunt ele.

# Taxa se adaugă la checkout. Așadar, când vezi în magazin un produs pe care este afișat un anumit preț, ar trebui să știi că în cazul în care decizi să îl cumperi, vei mai plăti aproximativ 7-10 % din costul lui pentru taxe.

# Oamenii sunt foarte primitori și îți vor sări în orice moment în ajutor. Dacă cumva te-ai rătăcit, nu știi la ce stație să cobori când ești în transportul public sau nu găsești o anumită locație, să fii sigur(ă) că ei te vor ajuta.

# Persistă libertatea în vorbire și gândire. Aici se vorbește despre tot, iar americanii nu pun accent pe îmbrăcăminte sau pe aspectul fizic.

Sursă: Daria Tarlapan/arhivă personală

„Primele două săptămâni au trecut cel mai greu”

Aflându-se la sute de kilometri de casă, Daria este deseori copleșită de dorul de cei dragi. „Primele două săptămâni au trecut cel mai greu, aveam un dor nebun de casă, de familie și de prieteni, mai și plângeam în fiecare seară. Acum deja știu când trebuie să îi sun ca să îi prind cu diferența noastră de timp, încerc să vorbesc cu ei cât mai des pentru a-mi umple dorul de casă și desigur că susținerea lor mă face să rămân mereu pozitivă”, menționează tânăra. Așadar, pentru ea Republica Moldova rămâne a fi „acasă”, iar Ocean City – oraș al sufletului.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente