Ce legătură ar putea exista între o școală din Republica Moldova și prestigioasele instituții de învățământ din Anglia? Tânăra Iuliana Catan, una dintre membrele echipei de organizare a proiectului Flying Pigs, ne-a împărtășit o poveste incredibilă despre cum este posibilă colaborarea dintre Gimnaziul „Ion Creangă” din satul Țânțăreni, raionul Anenii Noi, cu școala Willink din Anglia.
În 2004, Clare Downey, coordonatoarea proiectului Flying Pigs, a fost implicată într-o vizită în satul Țânțăreni, Republica Moldova, alături de un ONG numit Breadline. Pe parcursul acelei vizite, Clare a avut ocazia să se întâlnească cu o voluntară din Corpul păcii, care lucra în comunitatea din Țânțăreni și dorea să atragă mai mulți vizitatori în sat. Fascinată de povestea și dorința de dezvoltare a comunității, Clare și doi alți oameni au hotărât să revină în Țânțăreni pentru a petrece un weekend și pentru a cunoaște mai bine satul și oamenii. În acea vizită, Clare a avut ocazia să se întâlnească cu directorul gimnaziului de atunci, domnul Luca Lupan, care a fost una dintre persoanele implicate în inițierea acestui proiect. De-a lungul anilor, acest parteneriat a dus la înfrățirea între școala din Anglia și comunitatea din Țânțăreni.
Denumirea proiectului, Flying Pigs (Porci Zburători), vine de la ideea că acesta era considerat ceva incredibil de realizat, ceva care se întâmplă doar în situații neașteptate și rare. În ciuda prejudecăților, proiectul a ajuns anul acesta la cea de-a 19-a ediție.
![](https://diez.md/wp-content/uploads/2023/07/Scoala5-620x476.jpg)
![](https://diez.md/wp-content/uploads/2023/07/Scoala6-620x466.jpg)
Cum se desfășoară colaborarea dintre cele două școli în cadrul proiectului
Iuliana a precizat că Gimnaziul „Ion Creangă” are grijă ca fiecare dintre voluntarii de la școala engleză să aibă așa-numitele host families, adică familii din sat la care ei trăiesc în perioada proiectului.
„Gimnaziul are grijă să organizeze o echipă de voluntari traducători, care, cel mai des, sunt elevi și persoane din sat, precum și un program pentru a permite voluntarilor englezi să descopere satul, și Republica Moldova în general. Școala Willink vine cu o echipă de persoane pentru a desfășura o tabără. La fel, sunt lansate și inițiative de proiecte. De exemplu, primul proiect realizat a fost harta lumii pictată pe un perete din holul școlii. La fel, a fost și tabla înmulțirii pictată pe scările școlii. Aceste proiecte sunt pentru a înfrumuseța școala, cât și pentru folosul elevilor. În cadrul taberei sunt organizate sesiuni de artă, teatru, jocuri și puzzle, Med/Dental/First Aid și handcrafts. Toate aceste activități vor fi în limba engleză, de aceea copiii vor putea învăța limba engleză”, explică Iuliana.
![](https://diez.md/wp-content/uploads/2023/07/Scoala3-620x473.jpg)
![](https://diez.md/wp-content/uploads/2023/07/Scoala4-620x341.jpg)
Cum a fost primit proiectul de comunitatea locală din Țânțăreni
Din spusele Iulianei, tabăra este foarte populară nu doar în satul Țânțăreni, dar și în satele de alături – Todirești, Crețoaia –, de unde vin unii copii pentru a participa. Familiile gazde cu mare drag așteaptă oaspeții, colaborează cu ei și țin legătura chiar după plecarea acestora.
Proiectul a revenit în Republica Moldova după o pauză de trei ani. Din cauza războiului ce se desfășoară în țara vecină, școala din Anglia nu permite ca elevii să plece în Moldova, fiindcă ține mult la securitatea lor. În acest an, pentru prima dată a venit un grup de adulți susținuți de școala Willink. Sunt patru profesori și șase voluntari. Doi voluntari au fost aici când au fost elevi, deci sunt doi foști participanți ai proiectului.
Experiența de organizare a proiectului
La organizarea proiectului se poate alătura orice doritor. În fiecare an sunt recrutați traducători noi. Iuliana spune că toți voluntarii implicați au extras lecții importante în urma participării la activitățile organizate.
„Cu toții, atât voluntarii englezi, cât și cei moldoveni, am învățat să ne gândim la viitor. Indiferent de situațiile create, ar trebui să ne gândim cum facem ca parteneriatul să nu dispară. De exemplu, în timpul pandemiei, am organizat sesiuni online, în cadrul cărora am povestit despre Moldova. Am aflat mai multe despre o cultură străină, ceea ce ne-a permis și să aflăm mai multe despre noi. Suntem ghidați de ideea că mereu este loc de cunoaștere. Pentru unele persoane tabăra a devenit prima ocazie de a interacționa cu un vorbitor nativ al limbii engleze. Am avut posibilitatea de a învăța engleza pe care nu o înveți din cărți”, a relatat Iuliana.
Tabăra din cadrul proiectului Flying Pigs a avut loc în satul Țânțăreni de-a lungul unei săptămâni, în intervalul orar 9.0-12.30.