Inundații „istorice” într-un stat din nord-estul Statelor Unite ale Americii. Biden a declarat stare de urgență

vem
Foto:CNN

Ploile intense care au inundat statul Vermont din nord-estul Statelor Unite ale Americii au transformat străzile în râuri, au cauzat evacuarea locuitorilor și au determinat oficialii din capitala statului, Montpelier, să închidă centrul orașului, transmite CNN.

„Nu comiteți nicio greșeală, devastarea și inundațiile cu care ne confruntăm în Vermont sunt istorice și catastrofale”, a declarat marți guvernatorul Phil Scott.

În unele zone, inundațiile „au depășit nivelurile înregistrate în timpul furtunii tropicale Irene”, a declarat guvernatorul. Irene a lovit Statele Unite ca un uragan în august 2011 și a lăsat comunități întregi sub apă, ucigând peste 40 de persoane în mai multe state din estul țării.

„Inundațiile actuale au provocat pagube pentru mii de case și întreprinderi”, a adăugat Scott.

Sursă: CNN

Potrivit Serviciului Național de Meteorologie din Burlington, orașul a fost lovit luni, 10 iulie, de un record de precipitații de 5,28 de centimetri. Este mai mult decât în orice altă zi înregistrată, inclusiv decât atunci când Irene a provocat o cantitate de 5,27 centimetri de precipitații în capitala statului, pe 28 august 2011.

„În cazul Irene au fost aproximativ 12 ore de ploaie, iar apoi aceasta s-a terminat. Acum este diferit. Am avut cam 48 de ore de ploaie constantă”, a spus guvernatorul, adăugând că se așteaptă mai multe ploi în zilele următoare.

Președintele Joe Biden a declarat marți stare de urgență în Vermont. Casa Albă a precizat într-un comunicat că această măsură permite Agenției Federale pentru Gestionarea Situațiilor de Urgență „să coordoneze toate eforturile de ajutorare în caz de dezastru, care au drept scop atenuarea dificultăților și a suferințelor cauzate de această situație de urgență asupra populației locale”.

Sursă: CNN
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente