Pe 12 și 13 iulie, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) găzduiește un exercițiu privind lichidarea consecințelor dezastrelor. Astfel, în această dimineață, în Republica Moldova au ajuns 147 de reprezentanți ai echipelor de salvatori din Letonia, România, Slovacia, Cehia, Ucraina și Polonia.
Potrivit IGSU, pe parcursul a 36 de ore, în regim non-stop, salvatorii și pompierii vor activa pentru lichidarea unor dezastre simulate, cum ar fi: incendii, accidente chimice, accidente de circulație cu victime multiple ș.a.
Exercițiul de amploare este bazat pe o o serie de situații tactice simultane organizate în teren în baza centrului operațional din cadrul Centrului Republican de Instruire a IGSU din localitatea Răzeni, raionul Ialoveni.
Acesta reprezintă o colaborare internațională și face parte dintr-o serie de exerciții de amploare de teren în cadrul proiectului condus de Centrul Internațional pentru Siguranță și Securitate Chimică.
Astfel, diverse organizații europene din cadrul unui consorțiu vor contribui la desfășurarea aplicațiilor, inclusiv Direcția Generală a Serviciului de Salvatori și Pompieri din Republica Cehă, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență din România, Ministerul de Interne al Republicii Slovace, Secția de gestionare a crizelor și Serviciul de Stat pentru Situații de Urgență al Ucrainei.
De asemenea, în activitate sunt implicați specialiști din cadrul Universității de Stat pentru Siguranța Vieții din Lviv, Ucraina și reprezentanți ai unităților de pompieri voluntari din Polonia.
Exercițiul face parte din proiectul EURO-MED-REACT, o inițiativă finanțată de Uniunea Europeană, care urmărește scopul de a îmbunătăți capacitățile forțelor protecției civile împotriva amenințărilor CBRN (chimice, biologice, radiologice și nucleare) și a dezastrelor naturale și de a alinia Moldova și Ucraina la Mecanismul Uniunii Europene de Protecție Civilă.