Un loc cunoscut nu doar pentru fiecare locuitor din Chișinău, ci și pentru oaspeții capitalei este casa de pe strada Eminescu în stilul constructivismului, care a primit viață datorită arhitectului Nicolae Merț în anul 1939. Pe 30 iunie, NXNHouse va prezenta un programul cultural Nectar – un ghid interactiv al casei, care va include în sine mai multe resurse artistice care s-au format în acest spațiu.
Casa și-a găsit viața creativă datorită specialistei în istorie de artă Irina Kalashnikova și operatorului de film Vitali Kalashnikov, care au creat în această casă primul muzeu de artă privată din Moldova – Coral.
Astăzi, viața culturală a casei este continuată de fiul cunoscuților operator de film și istoric de artă, traducător și promotor muzical, Nikita Kalashnikov. Acum, acesta nu este doar un muzeu de artă, ci un centru de artă – un loc de atracție pentru muzicieni și artiști. Concerte, expoziții, conferințe, performanțe – acestea sunt elementele de bază ale vieții centrului de artă denumindu-se NXNHouse.
Programul de vineri, 30 iunie
Programul de artă independentă începe vineri, 30 iunie, ora 15.00.
Intrând înăuntru, ajungi în primul rând în galerie, unde se află o expoziție a artiștilor moldoveni contemporani din anii ’80, ’90 și începutul anilor 2000. Pe ecranul de televizor se va redă un program despre artiștii moldoveni, realizat de istoricul de artă Irina Kalashnikova și difuzat la televiziunea moldovenească în 2007.
În a doua încăpere se vor află arhivele cinematografice ale operatorului și regizorului Vitali Kalashnikov de la Studioul de Film „Moldova-Film”: fotografii de la platoul de filmare, scenarii și alte documente de lucru. Aici au fost realizate filmele cunoscute din Moldova: „Lăutarii” (1971), „Dmitri Cantemir” (1973), „Florile de câmp” (1980) și multe filme documentare.
Inima casei este curtea interioară confortabilă, preferată de tinerii muzicieni. Programul serii va consta în ceremonie de ceai, concerte, jam session la foc în grădină, rave cu DJ, precum și colaborări artistice comune.
Unde?
Strada Mihai Eminescu, 36.
Mai multe detalii despre participarea la eveniment puteți vedea aici.