(foto, video) Prima etapă a lucrărilor de restaurare desfășurate la Cetatea Tighina s-a încheiat. Cum arată

c30
Foto:Facebook/ UNDP Moldova

Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) anunță că prima etapă a lucrărilor de conservare desfășurate în perioada 2021 – 2023 la Cetatea Tighina/Bender s-a încheiat. Investițiile au fost de peste 1,4 milioane de euro, din partea Uniunii Europene prin intermediul Programului „Măsuri de Promovare a Încrederii”.

Potrivit PNUD, tehnologiile utilizate pentru lucrările de conservare din prima etapă, inclusiv consolidarea celor mai critice zone ale Cetății de Sus și de Jos, sunt în conformitate cu standardele și practicile internaționale.

De exemplu, pentru stabilirea mortarului istoric au fost efectuate o serie de teste chimice și petrografice în Istanbul, Turcia, deoarece în Republica Moldova asemenea teste nu se pot executa. Totodată, pentru lucrările de restaurare și consolidare au fost utilizați peste 127,2 de metri cubi de mortar istoric, fabricați conform rețetelor istorice.

Lucrările realizate în prima etapă au constat din:
# consolidarea tuturor zonelor/elementelor de construcție sub risc de prăbușire atât la Cetatea Superioară (citadela), cât și la Cetatea de Jos;
# conservarea completă a zidului din partea de Est a Cetății Tighina/Bender;
# restaurarea completă a celor trei turnuri de zid, în zona estică a cetății, inclusiv a acoperișurilor, acestea fiind reproduse întocmai versiunii originale;
# modernizarea sistemului de evacuare a apelor pluviale;
# securizarea scărilor și pasajelor de trecere, în conformitate cu standardele internaționale.

În urma restaurării Cetății Tighina/Bender, care datează din secolul al XV-lea, va crește potențialul turistic al acestui obiectiv istoric, ceea ce va spori beneficiile ulterioare pentru economia locală.

Galerie foto

Sursă: Facebook/ UNDP Moldova


Conservarea și restaurarea Cetății Tighina/Bender, alături de Circul din Chișinău, este unul dintre cele două obiective emblematice ale patrimoniului cultural restaurate cu sprijinul programului UE „Măsuri de Promovare a Încrederii”.

Menționăm că Programul „Măsuri de Promovare a Încrederii”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de PNUD, contribuie la consolidarea încrederii între locuitorii de pe ambele maluri ale râului Nistru, prin implicarea lor în proiecte comune de dezvoltare.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente