Indicele Normelor Sociale de Gen: 25 % dintre intervievați cred că e justificat ca un bărbat să-și bată soția

indice
Foto:Magda Ehlers

Cel mai recent raport privind Indicele Normelor Sociale de Gen (GSNI) nu a evidențiat nicio îmbunătățire a prejudecăților împotriva femeilor în ultimii 10 ani, iar aproape nouă persoane din 10 din întreaga lume încă își mențin aceste preconcepții până astăzi.

Potrivit raportului, jumătate dintre oamenii din întreaga lume încă cred că bărbații sunt lideri politici mai buni decât femeile și mai mult de 40 % cred că bărbații sunt mai buni manageri de afaceri decât femeile.

Totodată, 25 % din numărul celor intervievați cred că este justificat ca un bărbat să-și bată soția.

Apropo, știați că în medie, ponderea femeilor ca șefe de stat sau șefe de guvern a rămas la nivelul de aproximativ 10 % din anul 1995, iar pe piața muncii femeile ocupă mai puțin de o treime din funcțiile de conducere?

Deși în prezent femeile sunt mai calificate și mai educate decât altădată, chiar și în cele 59 de țări în care acestea sunt acum mai educate decât bărbații, diferența medie de venit între femei și bărbați rămâne în favoarea bărbaților, cu 39 % mai mult.

În acest context, autorii raportului subliniază că pentru a realiza schimbarea către o mai mare egalitate de gen, accentul trebuie să fie pus pe avansarea dezvoltării umane prin investiții, protecție și inovare.

Aceasta presupune:
# investiții în legi și în indicatori de politici care promovează egalitatea femeilor în participarea politică;
# extinderea mecanismelor de protecție, cum ar fi consolidarea sistemelor de protecție socială și de îngrijire și încurajarea intervențiilor inovatoare;
# contestarea normelor sociale dăunătoare, dar și a atitudinilor patriarhale și stereotipurilor de gen.

De exemplu, combaterea discursului instigator la ură în mediul online, dar și a dezinformării de gen, poate ajuta la schimbarea normelor de gen, având ca finalitate o mai mare acceptare și egalitate.

Totodată, raportul recomandă abordarea directă a normelor sociale prin educație – pentru a schimba opiniile oamenilor – politici și schimbări legislative care recunosc drepturile femeilor în toate sferele vieții, dar și o mai bună reprezentare a femeilor în procesele decizionale și politice.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente