Agenția Servicii Publice a venit cu o serie de recomandări pentru proprietarii autovehiculelor care au rămas fără plăcile de înmatriculare destinate automobilului din varii motive.
Pentru cetățenii care se află în Republica Moldova
Pentru a obține duplicatele plăcuțelor de înmatriculare pierdute/furate, este necesar să vă adresați la orice secție de înmatriculare a transportului pentru depunerea cererii şi să dețineți următorul set de documente:
# actul de identitate al proprietarului auto, în original;
# copia certificatului de înmatriculare;
# declarația privind pierderea/furtul/deteriorarea plăcilor cu număr de înmatriculare;
# dovada de plată pentru serviciul solicitat.
Tariful pentru serviciul de eliberare a duplicatului plăcilor de înmatriculare pentru vehicul constituie 550 de lei pentru un set din două plăci și 350 de lei pentru o placă în termen de până la trei zile lucrătoare.
Pentru cetățenii care sunt stabiliți peste hotare
Dacă sunteți peste hotare și ați rămas fără plăci de înmatriculare trebuie să mergeți la autorităţile poliţieneşti din ţara unde au fost pierdute sau furate plăcile de înmatriculare pentru a obține certificatul de confirmare a pierderii/furtului.
După ce ați raportat pierderea la poliție, este important să vă adresați la orice secție de înmatriculare a transportului pentru a obține duplicatele plăcuțelor de înmatriculare pierdute/furate. Dacă vă aflați peste hotare, puteți împuternici o persoană care să vă reprezinte interesele la secțiile de înmatriculare din Republica Moldova. Procura de reprezentare o puteți perfecta la misiunile diplomatice ale Republicii Moldova din țara respectivă, ori la autoritățile competente de legalizare a documentelor prin apostilare.
La subdiviziunea de înmatriculare a transportului trebuie să prezentați următorul set de acte:
# actul de identitate al proprietarului auto, în original;
# actul de identitate al persoanei împuternicite;
# procura legalizată în ordinea stabilită;
# certificatul de la autorităţile poliţieneşti din ţara unde au fost pierdute sau furate plăcile cu număr de înmatriculare (tradus în limba de stat, fără necesitatea de a fi transcris).