La Budva, Montenegro, s-a desfășurat Summitul Conectivității „Legături durabile – Economie mai puternică”

Connectivity-Summit-Budva-CEFTA-Transport-Community

Transportul eficient al oamenilor și mărfurilor asigură accesul la locuri de muncă și servicii, precum și facilitează comerțul și creșterea economică. Acesta a fost un mesaj cheie la Summitul Conectivității, organizat de către Secretariatul permanent al Comunității Transportului și Secretariatul Acordului Central European al Comerțului Liber (CEFTA), sub egida Ministerului Investițiilor Capitale din Muntenegru.

Viceprim-ministrul Ervin Ibrahimovic și Directorul General pentru Vecinătate și Negocieri privind Extinderea, Gert-Jan Koopman, au fost gazdele Summitului, eveniment care a adunat miniștri pe Transporturi, directori de Vămi, instituții financiare internaționale și alți reprezentanți de rang înalt, experți și părți interesate din regiunea Balcanilor de Vest, pentru a discuta și a conveni asupra îmbunătățirii comerțului, transportului și a proceselor de logistică durabilă și eficientă.

„Summitul Conectivității se concentrează pe investițiile în infrastructura de transport și reformele politicilor care vor facilita tranziția către o mobilitate mai eficientă în Balcanii de Vest, în conformitate cu documentele strategice ale Comunității de Transport. Măsurile care vizează principalele puncte de trecere rutiere și feroviare de la granițele de pe extinderea indicativă a Rețelei TEN-T în Balcanii de Vest, inclusiv cu statele membre vecine ale UE, vor aborda ineficiențele și întârzierile la punctele de trecere și vor moderniza operațiunile. Comunitatea de Transport colaborează cu partenerii săi pentru a îmbunătăți interacțiunile dintre modurile de transport de-a lungul Rețelei, pentru a permite lanțuri logistice mai accesibile, eficiente și mai puțin costisitoare” a declarat Directorul Secretariatului permanent al Comunității Transporturilor, Matej Zakonjsek.

Evidențiind importanța inițiativei Green Lanes, Directorul Secretariatului CEFTA, Emir Djikic, a declarat: „Nu am putea alege un subiect mai potrivit pentru Summitul Conectivității din acest an, decât cel care se referă la consolidarea legăturilor dintre CEFTA și UE în domeniul transporturilor și comerțului. Green Lanes este mult mai mult decât simplificarea transportului de mărfuri, este un mecanism continuu de susținere a afacerilor noastre, prin introducerea de servicii digitalizate și schimbul sistematic de date electronice (SEED+), care ne apropie de comerțul fără hârtie. La fel, este un bun concept de cooperare sporită cu UE. Comisia Europeană are angajamentul de a implementa pe deplin Green Lanes și de a coordona strâns alte aspecte legate de vămi și frontiere, ceea ce confirmă încă o dată, că membrii CEFTA sunt parteneri de încredere”.

„Administrația vamală este un domeniu într-o continuă fază de modernizare, ceea ce necesită o abordare proactivă în toate măsurile luate pentru menținerea echilibrului între facilitarea comerțului și a securității. Facilitarea comerțului este unul dintre obiectivele cheie pentru libera circulație a mărfurilor. Regimul liberei circulații a mărfurilor are o importanță crucială pentru procesul de integrare europeană. Serviciul Vamal al Republicii Moldova este angajat în implementarea măsurilor de facilitare a comerțului, pentru a consolida cooperarea cu toate agențiile și pentru a reduce timpul de așteptare la punctele de trecere a frontierelor, în special în aceste vremuri dificile. Provocările și soluțiile în facilitarea comerțului sunt de cele mai deseori la nivel regional, iar implementarea lor ar trebui inclusă în proiecte de integrare regională și trebuie să fie legată de investiții în servicii de suport pentru comerțul transfrontalier, infrastructură de transport, tehnologii informaționale și comunicații. Suntem convinși, că munca noastră în cadrul Summitului va contribui la consolidarea cooperării transfrontaliere pentru avansarea eforturilor noastre comune de facilitare a comerțului în regiune”, Lidia Ababii, Director adjunct, șef al Departamentului venituri și control vamal.

Înțelegerea de înalt nivel privind hărțile indicative TEN-T în Balcanii de Vest a fost semnată de către UE și părțile contractante ale Tratatului privind Comunitatea Transporturilor. Înființarea noului Coridor Balcani de Vest – Mediterana de Est își propune să consolideze coeziunea economică, socială și teritorială a regiunii și să creeze sisteme de transport fără întreruperi la frontiere, fără blocaje sau lipsă de conexiuni fizice. De asemenea, a fost aprobată și Declarația comună CEFTA-TCT „Promovarea Green Lanes”, angajându-se să faciliteze în continuare transportul și comerțul, cu scopul de a reduce timpul de așteptare și de a îmbunătăți eficiența lanțurilor logistice și valorice ale UE. Aceasta va oferi un impuls suplimentar tuturor autorităților relevante pentru a lucra la extinderea completă a Green Lanes și stabilirea unor controale frontaliere integrate și sincronizate.

Extinderea Green Lanes în regiunea Balcanilor de Vest, ca răspuns la criza sanitară din 2020 și Creșterea Solidarității UE-Ucraina, ca rezultat al războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, sunt exemple bune care au abordat blocajele în transport și comerț și au evidențiat importanța măsurilor de facilitare a transportului și comerțului pe termen lung, cum ar fi infrastructura multimodală, acordurile internaționale de tranzit, digitalizarea procedurilor și partajarea informațiilor în prealabil a sosirii pentru transportarea mărfurilor.

Având în vedere aceste evoluții, părțile din Balcanii de Vest și Ucraina, Georgia și Moldova împărtășesc un factor comun în ceea ce privește dezvoltarea politicilor de transport și a rețelelor: necesitatea de a lucra alături de Comisia Europeană pentru stabilirea de aceleași standarde și calitate a serviciilor pe o Rețea TEN-T cu adevărat interconectată, care va lega Europa de Asia Centrală, deschizând posibilități pentru noi rute comerciale sau consolidarea celor existente.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente