Liderul în sectorul bancar din RM, maib a semnat la UTM un contract de parteneriat și sponsorizare, al cărui scop este sporirea calității studiilor cu valoare praxiologică.
Evenimentul a fost onorat de prezența rectorului UTM, dl Viorel Bostan, prof. univ., dr. hab., preşedintelui Comitetului de Conducere al maib, dl Giorgi Shagidze, decanul Facultății Inginerie Economică și Business, Ciloci Rafael, conf. univ., dr. și cadre științifico-didactice.
Dând start evenimentului de importanță majoră și salutând cordial auditoriul, decanul FIEB a menționat că parteneriatul maib-UTM demonstrează un înalt nivel de colaborare, ce abordează strategia win-win. Resursele umane dețin un rol primordial în orice activitate, a evidențiat dl Ciloci. Cu siguranță, în cadrul acestei inițiative UTM împreună cu maib vor obține rezultate excelente în vederea pregătirii specialiștilor calificați în domeniul financiar-bancar, și-a exprimat certitudinea dl decan.
Apreciind colaborare cu maib, dl rector al UTM și-a exprimat gratitudinea pentru suportul oferit de către Banca comercială. Cu jovialitate pentru noua posibilitate de colaborare, care aduce în vizor calitatea studiilor, un mediu bun de învățare și resurse umane înalt calificate, dl Bostan și-a exprimat încrederea privind o colaborare fructuoasă cu liderul din sectorul bancar din RM.



Evidențiind statutul UTM în calitate de cea mai bună universitate din Moldova, preşedintele Comitetului de Conducere al maib, dl Giorgi Shagidze, și-a exprimat mulțumirea pentru inițierea acestui parteneriat. Astfel, contribuind în continuare la sporirea succesului în cadrul UTM. Sper ca acest parteneriat să fie începutul unei lungi colaborări, a menționat dl Shagidze.
Implicându-se activ în sprijinirea sectorul educațional, prin prezentul contract, maib își propune, prin eforturi conjugate cu UTM, să creeze premise studenților pentru ca aceștia să se încadreze cu succes în viața profesională după absolvire.
În vederea îndeplinirii obiectivelor incluse în actul bilateral, care a căpătat valoare juridică de la data semnării acestuia, ambele instituții vor îndeplini acțiuni concrete întru consolidarea cunoștințelor teoretice ale studenților, precum și formarea abilităților profesionale, în vederea aplicării acestora în practică.
Conform prevederilor contractului studenții vor obține noi facilități și vor putea beneficia de numeroase oportunități, printre care:
# locuri de practică în conformitate cu programele şi planurile de studii ale UTM;
# crearea condiții pentru realizarea programului stagiului de practică;
# asigurarea accesului practicanților la diverse materiale necesare realizării programului de practică și elaborării tezei de licență/master, a cercetărilor științifice de specialitate, care se pretează principiului confidențialității și al protejării datelor cu caracter personal;
# oferirea informațiilor privind posturile vacante și locurile de practică oferite de sponsor.



Acțiunile prevăzute în contract, ce au în vizor suportul maib, prin implicarea în analiza conținutului planurilor de învăţământ la domeniile de formare profesională ce ţin de activitatea acesteia, furnizarea materialelor destinate activității didactico-științifice și inițierea programelor de instruire pentru studenți şi profesori în domeniile de competență ale maib, vin să eficientizeze planul de studii, astfel încât studenții să fie instruiți, încă de pe băncile facultății, în conformitate cu cerințele de pe piața muncii, beneficiind de o pregătire înalt calificată.
Cu certitudinea unei strânse colaborări, bazate pe confiență, profesionalism și reușite, UTM își exprimă gratitudinea pentru un parteneriat de durată, prospectiv, care să aducă randament și schimbări utile în sistem.
Acest material a fost scris și redactat de echipa UTM. Informațiile prezentate în acest material nu reflectă nici într-un mod opiniile echipei #diez.