Vrei să afli mai multe despre comunitatea LGBTQ+? Vizitează expoziția de ilustrații tematice „Dincolo deX”

Foto:bangbang.md

Redacția Bang Bang Moldova te așteaptă până pe 23 aprilie la expoziția Dincolo deX: Ghid vizual pentru experiența și terminologia Queer. Aceasta își propune să depășească nivelul de înțelegere de la suprafață a comunității LGBTQ+ și să exploreze factorul necunoscut reprezentat de „X” în titlu.

Dacă vei merge la expoziție vei putea descoperi diversitatea identității queer cu ajutorul a 15 termeni ilustrați însoțiți de câte o definiție. Organizatorii menționează că ilustrațiile sunt inspirate de trăirile persoanelor LGBTQ+ și redau experiența acestora.

Ilustratorul este Rafael Raețchi, persoană queer, care încearcă să facă lumină asupra acestui necunoscut și să familiarizeze publicul cu gama diversă de identități și experiențe din cadrul comunității.

Expoziția este un eveniment incluziv care își propune să promoveze educația, înțelegerea și acceptarea comunității LGBTQ+. Mai mult, potrivit organizatorilor, aceasta este o oportunitate de a sărbători diversitatea și de a învăța cum putem fi cu toții aliați și promotori ai drepturilor și incluziunii persoanelor LGBTQ+.

Locație: MEDIACOR, strada Alexei Mateevici 60

Sursă: Facebook/Bang Bang

Aici găsiți mai multe detalii.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente