A decedat șoferul mașinii care a făcut accident pe strada Muncești cu unul dintre troleibuzele de pe ruta nr. 5

accident
Foto:Facebook/Radion Gheorghevici Rados

În dimineața zilei de 2 aprilie, duminică, în jurul orei 7.40, a avut loc un accident rutier cu implicarea unui troleibuz de pe ruta nr. 5, care circula pe șoseaua Muncești. Coleziunea s-a desfășurat în apropierea stației de așteptare a transportului public „Asociația Carmez”, iar în urma impactului, la fața locului a fost sesizată poliția, ambulanța și pompierii.

În unitatea de transport se aflau trei pasageri, însă nimeni dintre aceștia nu a avut de suferit. Personalul liniar, conductorul și conducătorul troleibuzului, însă au avut nevoie de îngrijiri medicale. De asemenea, preliminar s-a stabilit că automobilul circula pe contrasens, iar organele competente investighează cazul.

Astăzi, 5 aprilie, șefa Secției Comunicare și Protocol din cadrul Inspectoratului General al Poliției, Diana Fetco, a fost confirmată pentru #diez că șoferul mașinii care a intrat în coliziune cu un troleibuz de pe str. Muncești a decedat.

„Este adevărat că am pierdut un coleg în accidentul de pe șoseaua Muncești. Polițistul care conducea mașina în acel moment – a decedat astăzi, traumele primite nefiind compatibile cu viața”, a menționat comunicatoarea.

Potrivit acesteia, bărbatul avea 32 de ani și activa în sistemul afacerilor interne din anul 2014. Ultima funcție pe care a deținut-o a fost cea de subofițer superior al Secției patrulare Chișinău a Inspectoratului Național de Securitate Publică.


Amintim că Inspectoratul General pentru Situații de Urgență al MAI a comunicat că accidentul a avut loc cu implicarea unui troleibuz și autovehicul de model Toyota Corolla. Pentru lucrări de descarcerare, la fața locului au fost trimise două echipaje de pompieri.

Conform salvatorilor ajunși la destinație, s-a stabilit că șoferul autoturismului și pasagerul acestuia au rămas blocați în interior. Salvatorii au reușit să descarcereze ambii bărbați din autovehiculul avariat. În urma accidentului, conducătorul s-a ales cu diverse traumatisme, iar pasagerul a primit fracturi.

Ulterior, aceștia au fost predați serviciului de asistență medicală urgentă și transportați la spital pentru îngrijiri de rigoare. Cauza și circumstanțele producerii accidentului urmează a fi stabilite de către specialiști.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente