„Ea e femeia cu ideea.” Membrii „VETOclub” din cadrul USM au organizat o conferință despre femeile de succes din Moldova

photo_2023-03-28_16-39-46
Foto:#diez

Prima lună a primăverii are o semnificație dublă. Pe lângă luna femeii, martie este considerată și luna francofoniei. În acest context, marți, 28 martie, clubul de studenți francofoni „VETOclub” al Universității de Stat din Moldova (USM) a organizat o conferință intitulată „Femei care inspiră”, cu participarea mai multor doamne notorii din țară. Evenimentul a fost gestionat în colaborare cu Asociația Juriștilor Francofoni din Republica Moldova, cu suportul Agenției Universale a Francofoniei și a Asociației de cluburi de studenți francofoni din întreaga lume.

Studenții de la Facultatea de Relații Internaționale, Științe Politice și Administrative (FRIȘPA) din cadrul USM au realizat o cercetare în urma căreia au descoperit că femeile din țară se implică și participă în varii activități. Studenții FRIȘPA au concluzionat că femeile sunt cele care creează și impulsionează vectorul european al dezvoltării Republicii Moldova. Totodată, femeile sunt cele care luptă pentru drepturile omului, pentru drepturile femeilor și libertățile copiilor.

„Ea e femeia cu ideea”, așa a fost prezentată publicului inițiatoarea conferinței, cea care a gestionat organizarea evenimentului. Este vorba despre Alina Slobodaniuc, lectoră, asistentă universitară în cadrul USM și coordonatoare „VETOclub”. Ideea conferinței a fost concepută în colaborare cu membrele „VETOclub”.

„E frumos să sărbătorim femeia, pentru că ea presupune diversitate, implicare, curaj și determinare. Femeia este ființa care este și mamă, și fiică, și antreprenoare, și soție. Reușește să le combine pe toate”, a menționat Alina Slobodaniuc.

În timpul conferinței au fost expuse câteva discursuri ținute de opt femei notorii din Republica Moldova. Activitatea a avut drept scop motivarea noii generații și a femeilor tinere să fie implicate, curajoase și să devină cea mai bună versiune a lor.

Sursă: #diez

Femeile participante în cadrul conferinței au fost:
# Alina Slobodaniuc, lectoră, asistentă universitară în cadrul USM și coordonatoare „VETOclub”;
# Adriana Cazacu, secretară de stat la Ministerul Educației și Cercetării (MEC);
# Marcela Adam, deputată în Parlamentul Republicii Moldova, președinta Grupului de prietenie cu Republica Franceză;
# Svetlana Andrieș, specialistă programe UN Women Moldova;
# Maria Duca, academiciană, profesoară, doctoră habilitată în biologie;
# Rodica Ciobanu, doctoră habilitată în științe juridice la USM;
# Svetlana Cebotari, doctoră habilitată în științe politice, profesoară universitară la USM;
# Eugenia Tofan, publicistă, jurnalistă, cercetătoare.

Adriana Cazacu, secretara de stat de la MEC, a relatat publicului despre succesul carierei sale. Iată ce a declarat aceasta. „Nu există niciun secret, în cariera mea cel puțin. Toată viața am făcut ce mi-a plăcut mai mult – am citit, am învățat, am împărtășit din ceea ce știu altora și am comunicat cu oamenii. Nu am idolatrizat niciodată pe nimeni, cu toate acestea am avut modele. Întotdeauna am învățat de la oameni și învăț în continuare. Dacă am văzut ceva interesant la cineva, neapărat mă inspir și valorific în viața mea.”

O altă femeie prezentă la eveniment a fost președinta Asociației Juriștilor Francofoni din Republica Moldova și doctoră conferențiară, Vitalina Bahneanu. Aceasta a venit cu un mesaj pentru femeile din țară care își doresc să exceleze în domeniile în care activează. „Le urez succes, realizări, performanțe, baftă, spor în toate și nu uitați că în primul rând sunteți femei și oferiți inspirație.”

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente