La Grădina Zoologică din Chișinău a fost amenajată o clasă pentru copii. Aceștia pot participa la lecții distractive și învăța diverse informații despre păsări și animale. Despre acest lucru a anunțat primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, într-o postare pe pagina sa de Facebook.
„Micuții învăța regulile de comportament în natură, cum să fie în siguranță în spațiile verzi, sunt familiarizați cu obiceiurile și habitatul animalelor”, a scris acesta.
Astăzi s-a desfășurat prima lecție, care a fost despre papagali. Participanții au învățat despre aceste păsări au preparat delicii pentru ele și au confecționat un suvenir.
Reprezentanții Grădinii Zoologice au declarat pentru NewsMaker că încăperea destinată lecțiilor este amplasată pe teritoriul Grădinii Zoologice, lângă clădirea administrației. Lecțiile și masterclassurile tematice sunt organizate în grupuri de până la 15 copii, sub îndrumarea angajaților secției științifico-educaționale.
Costul lecției pentru un copil este de 100 lei.
Amintim că în iulie 2022, la Grădina Zoologică din Chișinău au fost finalizate lucrările de restaurare și modernizare.