Victimele violenței sexuale din municipiul Ungheni vor putea beneficia de consiliere și ajutorul necesar

violenta-domestica-920×604
Foto:depositphotos

Victimele infracțiunilor privind viața sexuală din municipiul Ungheni vor putea beneficia de consiliere și ajutorul necesar în cadrul primului serviciu specializat de acest gen deschis în țara noastră. Conceptul acestui serviciu se bazează pe bunele practici identificate la nivel local, dar și european, din perspectiva cadrului normativ, experienței și atribuțiilor Ministerului Afacerilor Interne (MAI).

Potrivit MAI, înființarea serviciului specializat pentru victimele violenței sexuale reprezintă o schimbare a modului de intervenție a autorităților și a sprijinului acordat victimelor agresiunilor, prin asigurarea de servicii centrate pe nevoile victimelor, precum:
# examinări medicale;
# asistență posttraumatică;
# orientare și consiliere.

Astfel, o echipă multidisciplinară formată din mai mulți specialiști va acorda toate serviciile de care are nevoie o persoană care a fost supusă violenței sexuale.

Menționăm că în urma ratificării Convenției de la Istanbul, MAI a elaborat o metodologie a echipei de intervenție pe cazuri de violență sexuală și un proiect cu instrucțiuni pentru aceleași echipe, care au fost pilotate în opt localități.

Totodată, printre măsurile întreprinse de MAI pentru a susține victimele violenței sexuale se regăsește și crearea Centrului de Justiție Familială, care va deveni funcțional la începutul lunii iunie a anului 2023.

Sursă foto: MAI

Serviciul specializat pentru victimele violenței sexuale a fost înființat în cadrul proiectului EVA „Promovarea egalității de gen în raioanele Cahul și Ungheni”, finanțat de Uniunea Europeană, cofinanțat și implementat de UN Women Moldova, în parteneriat cu UNICEF Moldova și cu autoritățile centrale și locale.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente