(sondaj) 59 % dintre moldoveni cred că, în cazul unui cutremur puternic, locuința lor ar rezista

cutremur bucureși FM
Foto:Mihaela Tufega/arhivă; în imagine - București, anul 1977

Cât de siguri sunt moldovenii că locuințele lor ar rezista în cazul producerii unui cutremur puternic? Aceasta a fost întrebarea în cadrul unui sondaj realizat de Magenta Consulting. 22 % dintre respondenți sunt convinși că locuința lor ar rezista cu brio, și doar 11 % cred că aceasta s-ar prăbuși. 

De fiecare dată când are loc un cutremur foarte puternic în lume, ne întrebăm ce impact poate avea un asemenea seism și asupra Republicii Moldova.

De la începutul anului 2023, conform datelor Institutului de Geologie și Seismologie, în Moldova s-au înregistrat 14 seisme, cel mai mare având magnitudinea de 5,7 grade.

Regiunea Vrancea din România este sursa celor mai puternice cutremure din România și Republica Moldova, iar de multe ori în cazul cutremurelor foarte puternice se manifestă prin urmări distrugătoare. Cercetările efectuate de seismologi, dar și datele istorice, relevă că în fiecare secol zona produce câteva seisme majore, cu magnitudinea de peste 7 grade pe scara Richter, acestea resimțindu-se pe arii mari.

Statistic, cutremure cu magnitudinea de peste 6 grade apar în Vrancea aproximativ la fiecare 10 ani, seisme cu magnitudinea 7, aproximativ la fiecare 33 de ani, iar cele cu magnitudinea de peste 7,5 grade la fiecare 80 de ani.

În secolul XXI nu s-a produs încă nici un seism mai puternic de 7 grade, în timp ce în secolul trecut au fost înregistrate patru cutremurie cu magnitudinea mai mare de 7 grade:
# 4 octombrie 1908 – 7,1 grade;
# 10 noiembrie 1940 – 7,4 grade;
# 4 martie 1977 – 7,2 grade;
# 30 august 1986 – 7 grade.

Magenta a întrebat moldovenii, în ce măsură cred, că în cazul unui cutremur puternic, casa în care locuiesc la moment ar rezista. Rezultatele sondajului arată că, indiferent dacă locuiesc la bloc sau în casă la sol, moldovenii sunt optimiști.

22 % dintre respondenți sunt convinși că locuința lor ar rezista cu brio.

37 % dintre respondenți sunt convinși că locuința lor mai degrabă ar rezista.

20 % dintre respondenți sunt convinși că locuința lor mai degrabă nu ar rezista.

Doar 11 % cred că aceasta s-ar prăbuși

Totuși, contrar optimismului populației, potrivit seismologilor, multe edificii din țară s-ar prăbuși. Construcțiile cu destinație locativă, de regulă au un termen de rezistență de circa 50-100 de ani, iar foarte multe blocuri au deja termenul depășit. Cele mai vulnerabile clădiri în caz de cutremur puternic sunt clădirile din perioada sovietică, așa-zisele „hrușciovci”, dar și cele construite în ultimii ani pe piloni de beton.

Institutul de Geologie și Seismologie a realizat câțiva ani în urmă o hartă de microzonare seismică a orașului Chișinău. Potrivit acesteia cele mai periculoase zone în cazul unul cutremur foarte puternic ar fi cele din apropierea râului Bâc și în partea de jos a cartierului Botanica, deoarece sunt terenuri saturate cu apă.

Efectele unui cutremur pe teritoriul țării noastre, identic ca și intensitate cu cel produs în Turcia și Siria, nu ar fi la fel de dezastruase, susțin specialiștii de la Institutul Național pentru Fizica Pământului din România. Această ipoteză se explică prin faptul că seismele din Vrancea se produc la o adâncime foarte mare în majoritatea cazurilor, circa 100 km, pe când cel produs în Turcia a avut loc la o adâncime de circa 10 km.

Deși este un domeniu de cercetare activ, seismologii nu pot prezice cutremurele. Nimeni nu poate afirma când va avea loc un cutremur major. Se presupune doar, că în Chișinău un cutremur de peste 6 grade pe scara Richter s-ar solda cu distrugeri masive și pierderi de viață omenești, deoarece majoritatea construcțiilor, mai ales cele vechi, trecând deja prin câteva cutremure nu au fost îngrijite corespunzător și verificate pentru seismo-rezistență.

În Republica Moldova nu există informații despre starea blocurilor, gradul de uzură sau avariere la moment. Și nimeni nu ne poate spune despre cât de mult se respectă sau nu de către dezvoltatorii imobiliari, implementarea normativelor de construcție seismo-rezistente.

Deocamdată, tot ce se poate face este să inspectăm vizual starea locuințelor, și să cunoaștem regulile de conduită în caz de seism.

Reguli de conduită

# În timpul cutremurului este important să nu părăsiți locuința. Puteți fi surprinși pe hol, scară unde există risc de accidentare. Nu se va folosi ascensorul și scara.

# E important să vă adăpostiți sub grinzile de rezistență, în spațiul ușilor, sub o masă rezistentă.

# Deschiderea ușei de la intrare este esențială pentru a evita blocarea ei.

# La serviciu sau în locurile publice este bine să folosiți pentru adăpostire locurile specifice spațiului în care v-a surprins mișcarea seismică.

# Dacă cutremurul vă găsește în mașină, este imperios să opriți, de dorit pe partea centrală a arterei de circulație și să nu părăsiți automobilul.


Realizarea sondajului:
# mărime eșantion: 531 de respondenți, cu vârsta de 18+ ani
# marja de eroare: +- 4.38 %
# geografie: național
# metoda de colectare: CATI, prin telefon
# perioada de colectare a datelor: 9 -12 februarie 2023

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente