Este studentă la Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, iar în același timp, vocea ei răsună la Radio Chișinău. Deși nu cunoștea că vrea să devină jurnalistă, a îndrăgit lumea radioului. Este vorba de Victoria Cernea, tânăra care reușește să combine studiile cu munca.
De la presa scrisă, la radio
Victoria spune că nu a știut că vrea să fie jurnalistă, iar gândul de a alege jurnalismul a apărut după ce a practicat voluntariatul.
„După activitatea de voluntariat pentru portalul de știri youth.md, am deprins arta de a scrie și m-am gândit la posibilitatea depunerii actelor la Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării.”
Studenta afirmă că a ajuns să lucreze la radio după un stagiu de practică.
Tânăra mai spune că, inițial, a scris pentru săptămânalul „Gazeta de Chișinău”, iar după o perioadă scurtă în presă scrisă, a ajuns la radio, unde a urmat al doilea stagiu de practică. La scurt timp, a apărut posibilitatea de angajare, iar Victoria afirmă că a acceptat și așa a ajuns în fața microfonului.
Emoțiile din fața microfonului
După cum spune Victoria, perioada ei la microfon este scurtă, de maximum două minute, iar după ce scrie știrea, o citește la radio. Jurnalista menționează că simte și o responsabilitate pentru a transmite mesajul doar prin sunet, pentru că doar sunetul contează la radio, în comparație cu televiziunea, unde avem și sunet, și imagine. Totuși, Victoria afirmă că simte doar emoții plăcute atunci când se află în fața microfonului: „Este foarte plăcut să-ți manevrezi vocea, să ți-o echilibrezi”.
Studenta ne spune că, în zilele în care nu avea ore la facultate, se trezea dimineața doar pentru a-și auzi vocea la radio. Primele sale materiale au ieșit în emisie la matinalul care începe la 7.20 și care se sfârșește la 10.00.
Potrivit Victoriei, este o bucurie să știi că munca ta nu rămâne doar pentru tine, că e bine făcută, încât să ajungă să fie difuzată la emisiune.
„Țin foarte mult cont de cum sună vocea mea”
„Cu o pronunție bună nu te naști, ea trebuie antrenată zilnic. Asta încerc și eu să fac. Am o listă din 100 de frământări pe care le citesc în glas”, spune Victoria.
Antrenarea vocii începe cu încălzirea mușchilor faciali. Deși nu dispune zilnic de timp pentru exercițiile de dicție, studenta spune că acestea nu îi lipsesc din lista sarcinilor pe care le planifică.
„Când ascult vocile de aur ale crainicilor Alexei Revenco și Maricica Munteanu sau vocea doamnei Tamara Berzoi, înțeleg că este o dedicație de zeci de ani în spate”, menționează Victoria.

„Dacă înțeleg subiectele, mă atrag”
Victoria ne spune că îi place să scrie despre subiectele social-politice, iar în redacție, toți încearcă să se specializeze, întrucât este complicat să acoperi toate domeniile. Subiectele de securitate și problema transnistreană sunt cele mai des atinse de către Victoria: „Credeam că urăsc din tot sufletul aceste două mari teme, dar din moment ce aflu mai multe, și mai mult mă apropii de înțelesul lor. Dacă înțeleg subiectele, mă atrag”.
Despre priorități și sacrificii
Victoria mai spune că unica problemă pe care o identifică este criza de timp, mai ales atunci când mai rămân doar câteva minute până la începerea radiojurnalului. Concentrarea și atenția sunt valorile care o ghidează cel mai mult în activitatea jurnalistică, spune tânăra. „Trebuie să te concentrezi la maximum. Trebuie să citești bine la înregistrare atunci când ai puțin timp, că să nu fie nevoie de editări.”
Cât despre studii și muncă în același timp, Victoria spune că reușește prin sacrificiu și prin stabilirea priorităților.
„Buna gestionare a timpului este un plus, dar nu atunci când sunt prea multe sarcini. Până la urmă, alegem singuri ce să prioritizăm. Ce cred eu cu desăvârșire este că le poți reuși bine pe ambele, atât studiile, cât și serviciul”, spune Victoria Cernea.
Continuitatea pasiunii pentru radio
După finalizarea studiilor, Victoria spune că încă nu știe dacă va rămâne la radio sau nu, dar ideea de a continua îi place. Tânăra spune că i-ar plăcea să audă la microfon o voce care să sune plăcut, clar, știristic, iar aceea să fie vocea ei. Încă un motiv pentru care ar alege să continue activitatea la radio este muzica de acolo.
Stagiară: Milena Morari













