Ministra sănătății, Ala Nemerenco, a semnat, împreună cu ministrul Afacerilor Externe al Republicii Elene, Nicolaos Dendias, și președintele Fundației de Medicină Fetală din Marea Britanie, profesorul Kypros Nikolaides, un memorandum de înțelegere. Acesta presupune implementarea unui program de medicină materno-fetală, în perioada 2022-2025.
Astfel, în Republica Moldova, va fi înființată o unitate de medicină materno-fetală la Institutul Mamei și Copilului, unde femeile gravide din țară vor avea acces la metode noi de investigații medicale. Tehnologia va permite depistarea precoce a anomaliilor de dezvoltare a fătului – cromozomiale, genetice, dar și alte afecțiuni la bebeluși și gravide.
De asemenea, doi obstetricieni din republică vor beneficia de burse pentru formare profesională, acordate de Fundației de Medicină Fetală din Marea Britanie. Medicii vor obține competențe în diagnosticul anomaliilor fetale, malformațiilor congenitale, afecțiunilor la gravide care determină nașterea prematură și decesul. În acest sens, medicii vor fi ghidați de profesorul Kypros Nikolaides, unul dintre cei mai cunoscuți specialiști în medicina materno-fetală. Doctorii vor aplica cunoștințele însușite în cadrul unității de medicină materno-fetală din Republica Moldova, pentru activitatea căreia fundația va dona ecografe, computere, mobilier, etc.
La fel, va fi elaborat un program de formare profesională în medicina materno-fetală, în cadrul Departamentului Obstetrică și Ginecologie al Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”.