UN Women a semnat un nou acord de parteneriat cu Asociația Națională a Companiilor din Domeniul TIC (ATIC) cu scopul de a asigura mijloace de subzistență, competențe profesionale și sprijin financiar femeilor refugiate din Ucraina și celor din comunitatea locală, mai ales femeilor supraviețuitoare ale violenței în bază de gen și celor din grupuri subreprezentate. În cadrul acordului de parteneriat, ATIC va contribui la dezvoltarea și consolidarea competențelor și cunoștințelor femeilor și fetelor care le vor permite să genereze venituri în calitate de specialiste și/sau antreprenoare în sectorul TIC.
„Prin semnarea acordului de parteneriat cu ATIC ne dorim să sporim reziliența economică a femeilor din
comunitățile locale și a femeilor refugiate din Ucraina, printr-o abordare intersectorială oferindu-le
acces sporit la mijloace de subzistență, dar și oportunități profesionale și de dezvoltare a capacităților în
Moldova. Sperăm, în acest mod, să contribuim la sporirea rezilienței femeilor refugiate din Ucraina și
celor din comunitatea locală, mai ales a femeilor supraviețuitoare ale violenței în bază de gen și a celor
din grupuri subreprezentate”, a menționat Dominika Stojanoska, reprezentantă de țară UN Women, în
cadrul evenimentului de semnare a acordului.
„La ATIC, credem în dreptul femeilor de a avea șanse egale, indiferent de naționalitate sau statut social.
Considerăm că nicio femeie nu trebuie lăsată în urmă atunci când vorbim despre potențialul de a avea
un impact asupra dezvoltării sectorului TIC în Moldova și în lume. Fiind parte a sectorului privat, pledăm
ferm pentru incluziunea femeilor și le sprijinim în îmbunătățirea competențelor și dobândirea unor noi
oportunități sociale și de angajare. În acest context, cunoștințele acumulate în cadrul programelor ATIC
și Tekwill sunt îndreptate către implicarea femeilor refugiate, a femeilor din regiuni îndepărtate și a
celor aflate în situații de risc. Este esențial să contribuim la abilitarea lor, la sporirea siguranței lor, să le
oferim sprijin pentru a depăși provocările cu care se confruntă și să creăm oportunități economice.
Avem siguranța că fiecare femeie care aparține unui grup vulnerabil are potențialul și atitudinea
necesară pentru a utiliza tehnologiile disponibile în întreaga lume, este important doar să ne asigurăm
că inițiativele tehnologice și IT sunt incluzive, accesibile, sensibile din punct de vedere cultural și că
femeile aflate în situații de risc sunt implicate și contribuie la dezvoltarea tehnologiilor”, a declarat Ana
Chirița, directoare proiecte strategice ATIC.
Acordul de parteneriat include, de asemenea, sprijin financiar pentru oportunități de angajare, oferirea
de locuri de muncă și programe de stagiere pentru fete și femei. ATIC va implementa, de asemenea,
programe de sprijin pentru copii, oferind copiilor refugiați cursuri extracurriculare pe teme precum
programarea și inteligența artificială, înființând totodată și Laboratoare Digitale care să ofere spații de
studii cu profesori/oare bine instruiți/te și tehnologii moderne pentru copiii refugiați. În același timp,
femeile refugiate din Ucraina și femeile din comunitatea locală ce fac parte din grupurile
subreprezentate, vor beneficia de formare profesională online pentru a dobândi cunoștințele și
abilitățile în domeniul IT, necesare pentru a accesa diverse platforme internaționale care oferă servicii
pentru liber profesioniste/-ști.
Bugetul total al acordului de parteneriat este de 4,788, 315 lei, fiind în vigoare până la data de 31 august
2023.
Despre proiect
Acordul de parteneriat face parte din proiectul „Promovarea dimensiunii de gen în acțiunile de răspuns
la criza refugiaților la nivel regional și național”, și va fi implementat pe parcursul anului 2023 de UN
Women Moldova, cu sprijinul financiar al Departamentului de Stat al SUA. Proiectul va aborda impactul
crizei umanitare din perspectiva de gen, asigurând în același timp, că femeile și persoanele expuse
riscului au un acces consolidat la serviciile și resursele de protecție.