Prima porțiune din drumul de ocolire a municipiului Chișinău a fost deschisă pentru circulație. Sectorul are o lungime de 6,6 kilometri, patru benzi de circulație, două intersecții cu sens giratoriu și circa 90 de indicatoare rutiere instalate.
De asemenea, au fost reabilitate cinci podețe existente și construite cinci podețe noi. În total, centura Chișinăului are șase sectoare, cu o lungime de aproximativ 90 km.
Potrivit Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, finalizarea acestui proiect va reduce fluxul de transport de mare tonaj care tranzitează orașul, astfel încât se vor reduce ambuteiajele și gradul de poluare a aerului din municipiu.
Valoarea proiectului este de peste 9,9 milioane de euro, banii fiind alocați de Banca Europeană de Investiții (BEI).