Un grup de liceeni din Drochia a vizitat laboratoarele de cercetări științifice ale UTM

vizita_ncmst_1
Foto:UTM

În ultima lună a anului trecut, inovațiile de rezonanță ale cercetătorilor UTM au atras în continuare atenția publicului larg. Un grup de 20 de elevi ai Liceului Teoretic „B. P. Hașdeu” din Drochia au vizitat laboratoarele Centrului Național de Studiu și Testare a Materialelor din cadrul Universității Tehnice a Moldovei.

Liceenii au avut posibilitatea să discute cu tinerii cercetători, care le-au prezentat mai multe tehnici de fabricare a nanomaterialelor.

În Laboratorul de fotolitografie au avut marea surpriză să descopere „napolitanele”, altele decât cele din dulcea lor copilărie. Este vorba de un proces utilizat în microfabricare pentru modelări pe filme ultrasubțiri, care constituie părți ale unor substraturi, numite și „napolitane”. Astfel, au luat cunoștință de tehnicile utilizate la fabricarea microcip-urilor. Laboratorul de microscopie i-a fascinat prin posibilitățile de vizualizare a obiectelor la scara micrometrică utilizând Microscopia Electronică sau Microscopia de Forțe Atomice. Sistemele LASER cu lungime de undă reglabilă, măsurarea gradului de hidrofobie, printarea 3D, utilizarea ultrasunetului sau microundelor și multe altele au fost explorate pe parcursul vizitei.

În cadrul Centrului, liceenii au avut posibilitatea să vadă și primul material inorganic cu proprietăți duale hidrofobe/hidrofile – Aerogalnitul, care are proprietatea de a atrage și în același timp de a respinge apa, elaborat de către cercetătorii UTM sub egida acad. Ion TIGHINEANU, în colaborare cu cercetători din centre științifice de peste hotare, descoperirea fiind recunoscută în întreaga lume.


Acest material a fost scris și redactat de echipa UTM. Informațiile prezentate în acest material nu reflectă nici într-un mod opiniile echipei #diez.

Taguri: #PromoUTM
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente