La Cahul, oamenii și natura au ritmul lor. De la dansurile cu pași cadențați ale ansamblului Mocănașii, din lunca lacului Beleu, până la priveliștile de pe colinele de aur de lângă Văleni -toate te fac să îți bată inima cu bucurie și cu mândrie. Când revii acasă, trebuie neapărat să le descoperi, dar până atunci, simte o parte din Moldova, explorată prin inima și prin ochii lui Sergiu Beznițchi.
Sergiu, vara această ai făcut un tur al regiunii Cahul, iar de curând a fost lansat și un video. Cum a fost această experiență și cu ce impresii ai revenit?
— Revigorantă experiență. Somn puțin, muncă multă, oameni noi, locuri interesante. M-aș bucura să-mi pot face singur asemenea agende încărcate. E un soi de fast-charge, energia ajungându-ți pentru foarte mult timp. Chiar din primele clipe am avut parte de o pană de anvelopă la o mașină de teren, încât, dacă am fi fost superstițioși, ne-am fi întristat și am fi construit scenarii pesimiste. Ne-a salvat faptul că nu era despre noi acest scenariu. Atunci când știi că ai de imortalizat clipe gustoase din punct de vedere al culorilor, vorbelor, notelor, nu mai cauți că te culci la 2.0 și te trezești la 4.0. Aș retrăi asemenea momente și emoții oricât de des ar fi posibil.
Pe parcursul călătoriei tale, te-ai cazat în mai multe pensiuni, ai gustat din bucatele tradiționale de la sud și ai vizitat locuri turistice, ce ne poți spune despre ospitalitatea celor de la Cahul?
— Regiunea sudică a țării rămâne a fi, și o creditez până la sfârșitul veacurilor, drept o imensă inimă generoasă, plină de ospitalitate. Am gustat cus-cus-ul doamnei Minciună din Slobozia Mare, căruia i se spune „cuț-cuț”, am savurat din plăcintele de la Pașcani (parțial plămădite de mine) și ne-am delectat cu un dejun copios la Văleni, după care-ți venea să te odihnești în tihnă și să visezi.
Foarte des, în video-ul în care apari te adresezi unui prieten, este un personaj real sau fictiv?
— Mă adresez unui personaj real, prietenului meu din Philadelphia, Sorin Roibu. L-aș trimite să vâslească printre stuf și nuferi, la apusul zilei. Asta pentru că mi s-a pus pe raftul inimii Lacul Manta, care mi-a răscolit toate amintirile frumoase din Delta Dunării. Acest mesaj, însă, adresat unui personaj real e transmisibil tuturor, mai ales celor dornici cu adevărat să își cunoască ținuturile.
Imaginile din video arată spectaculos, cât a fost regie și cât a fost pe bune?
— 100 % a fost pe bune. Creativitatea echipei Kreyon te face să crezi că “nu poate fi adevărat”. 😉 M-a impresionat entuziasmul băieților în momentul în care și-au trimis drona din urma unui card de gâște, iar imaginile captate i-au revigorat enorm, încât aveau fețele pline de bucurie, ca niște copii. Mai e o vorbă, ”frumusețea e în ochii privitorului”, astfel, cine are ochi de văzut, să vadă.
Dacă ar fi să descrii Regiunea Cahul în 5 cuvinte, care ar fi acestea?
— Oameni, hora-n-două-părți, inimă, tradiție, dragoste.
Dacă ai reveni la Cahul, ce locație ai mai vizita încă odată?
— Lacurile Manta și Beleu, indiscutabil. Cu mult timp în urmă, Delta Dunării se întindea până spre Leova. Apoi, din varii motive, s-a retras. În prima mea tinerețe am avut marea ocazie să mă îndrăgostesc de natura Deltei, cu flora și fauna ei spectaculoasă. Iată de ce, ca vlăstari ai Deltei, lacurile Manta și Beleu pot produce chimii în interiorul nostru.
Vedeți călătoria lui Sergiu în videoul final.