În ajunul sărbătorilor de iarnă, Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor (ANSA) vine cu câteva recomandări, pentru a reduce riscul de achiziționare a unor produse neconforme, care pot pune în pericol sănătatea și chiar viața consumatorilor.
Așadar, ANSA adresează consumatorilor următoarele sfaturi privind procurarea și consumul produselor alimentare.
# Achiziționați produsele alimentare doar în locuri autorizate/înregistrate, în special cele ușor perisabile (carne, pește, ouă, lapte) unde există certitudinea că aceste produse au fost supuse controlului sanitar-veterinar. Aceste locuri sunt dotate cu utilaje comerciale și frigorifice necesare, ce asigură un regim termic controlat și monitorizat.
# Atenție la carne! Carnea proaspătă trebuie să fie elastică, de o culoare vie, de la roz pal până la roșu închis. La atingere, carnea proaspătă trebuie să revină la forma inițială și să nu prezinte suprafețe lipicioase, urât mirositoare.
# La procurarea peștelui în stare proaspătă, verificați ca suprafața acestuia să fie curată, cu un strat uniform de solzi, culoarea potrivit speciei, bronhiile roșii, cu nuanță caracteristică speciei, fără rupturi.
# La procurarea ouălor, examinați aspectul lor exterior. Coaja ouălor proaspete trebuie să fie curată, întreagă, fără pete și marcată corespunzător. În cazul unor bănuieli privind calitatea ouălor, solicitați de la vânzător prezentarea certificatului veterinar.
# Comercializarea brânzeturilor, produselor din carne (semipreparate, mezeluri, specialități din carne) trebuie să se facă în ambalaje de unică folosinţă (pungi din plastic sau hârtie cerată de uz alimentar) şi să ofere consumatorului date privind identitatea producătorului, data producerii, înscrise pe o etichetă atașată pe ambalaj. În cazul în care apar suspiciuni referitor la calitate sau proveniența acestor produse, sunteți în drept să cereți un document ce atestă calitatea și inofensivitatea acestor produse.
# Achiziționați numai produse alimentare ambalate și controlați integritatea ambalajului produsului. Citiți cu atenție eticheta (marcarea), informațiile referitoare la valabilitatea produsului alimentar: data limită de consum/data durabilității minimale sau data fabricării și termenul de valabilitate. Verificați lista ingredientelor și consultați condițiile speciale de păstrare şi/sau condițiile de utilizare, respectând acestea și în condițiile de casă.
# În cazul în care doriți să achiziţionați produse alimentare care se comercializează în cadrul unor târguri organizate în această perioadă, sau din piețe, trebuie să fiți atenți la câteva aspecte:
– existenţa şi funcţionarea vitrinelor frigorifice în care sunt expuse alimentele de origine animală;
– integritatea ambalajelor;
– etichetarea produselor alimentare, cu date referitoare la tipul produsului, originea acestuia, condiţiile de păstrare, data obţinerii după caz, termenul de valabilitate.
# Asiguraţi-vă că vânzătorul este echipat corespunzător, poartă halat de protecţie şi bonetă, iar manipularea alimentelor neambalate o realizează cu mâinile acoperite de mănuşi curate sau de unică folosinţă.
În cazul în care ați depistat comercializarea produselor alimentare neconforme sau prestarea serviciilor neconforme, solicitați registru de reclamații pentru a nota neconformităţile date.
Totodată, sesizați Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor la numărul de telefon 022-26-46-43 sau la adresa de e-mail [email protected].